Premierul Cioloş, moşier de Mărişel
- Scris de Valentin Malaescu
- 20 Noi 2015, 14:45
- Politica
- Ascultă știrea

Potrivit documentului menţionat, terenul ar fi fost achiziţionat în 2009, totuşi, până în acest moment, se pare că premierul nu a avut timpul necesar să dea şi o utilizare suprafeței respective, pe care, potrivit primarului comunei din Apuseni, Traian Mariş, nici măcar nu a îngrădit-o.
„Dacă scrie în declaraţia de avere că are 10.000 de metri pătraţi de teren la noi în comună, cum să n-aibă?", a fost modul glumeţ în care primarul din Mărişel a confirmat statutul de moşier local al noului şef al Guvernului României.
În documentul menţionat, terenul de dimensiunile a aproximativ două terenuri de fotbal apare ca intravilan, în vreme ce primarul Mariş spune că e fâneaţă.
„Vara asta a fost în comună, la primărie, să plătească impozitul pe teren, şi atunci mi-a spus că ar vrea să facă ceva acolo, dar nu ştiu ce. A spus, ca idee, că în comuna noastră s-ar putea face ceva cu fructe de pădure, dar a spus-o ca idee, nu a zis că asta vrea să facă el.
Vă daţi seama,că nu puteam să-l trag eu de limbă să-mi spună exact ce vrea să facă cu terenul, dar să dea Dumnezeu să facă ceva, să aibă numai gânduri bune despre Mărişel", trage nădejde primarul.
În vârstă de 46 de ani, noul premier al României, Dacian Cioloş, a absolvit Facultatea de Horticultură la Cluj, urmând mai multe studii aprofundate agricole la variate şcoli înalte din Franţa. Cele mai importante funcţii deţinute de Cioloş de-a lungul timpului au fost cea de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în cabinetul Călin Popescu Tăriceanu şi comisar european pentru Agricultură în „guvernul" UE condus de Jose Manuel Barroso. Apoi a fost consilier al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker.