Disidenţa anti-Tăriceanu din ALDE se naşte greu la Cluj

Disidenţa anti-Tăriceanu din ALDE se naşte greu la Cluj
Principalul contestatar al lui Călin Popescu-Tăriceanu din interiorul ALDE, senatorul Vasile Nistor, şi-a construit un cap de pod şi la Cluj. Numai că acesta e extrem de subţire.

Ofensiva antijustiţie al lui Tăriceanu este „admirată" aproape zilnic, în toată „splendoarea" ei, de toţi românii, iar ultima aberaţie „tăricenistă" de a cere parlamentului să ignore cererile justiţiei aproape că nu mai miră pe nimeni.

La fel de cunoscut este şi „jihadul" declanşat în interiorul ALDE de chiar copreşedintele executiv al formaţiunii, senatorul de Bacău Vasile Nistor, cel care a încercat să impună în partid instaurarea unui cod de integritate, căruia i-ar cădea victimă însuşi Tăriceanu. Nistor a demarat formarea unei grupări disidente în interiorul ALDE sub denumirea Acţiunea pentru Parlament Curat (APC).

El se laudă că a înfiinţat şi la Cluj un asemenea grup, numai că dimensiunile sale sunt departe de cele cu care se mândreşte. „În ultimele trei zile, lideri ai organizațiilor locale din Hunedoara, Cluj, Sălaj, Sibiu, Ialomița, Brăila și Neamț - fiecare reprezentând sute de membri de partid - au întocmit primele procese verbale de înscriere oficială în APC 2016", spune Nistor, prin intermediul unui comunicat de presă.

Numai că, potrivit informaţiilor pe care le avem, la evenimentul care s-a desfăşurat în incinta unui mall clujean, cei veniţi să se întâlnească cu Nistor puteau fi număraţi pe degetele de la o singură mână.

„Am aflat şi eu din presă despre acest aşa-zis eveniment, am vorbit cu mai mulţi colegi şi nimeni nu ştia nimic de această acţiune. Nu ştiu cu cine a vorbit, habar n-am cu cine s-a întâlnit, o fi fost la Cluj, dar absolut nimeni dintre ai noştri nu s-a întâlnit cu el. Să formeze grupuri din astea în PNL, unde s-a dus, pentru că nu mai e membru ALDE", a spus copreşedintele ALDE Cluj, deputatul Mircea Irimie.

Omoloaga sa, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Steluţa Cătăniciu pune un mare semn de întrebare de natură morală asupra întregului demers al lui Nistor. „Cine-i Nistor ăsta, un trădător de profesie. A votat în 2012 căderea guvernului Ungureanu, fiind membru PDL. Preţul votului a fost un loc eligibil pentru Senat pe lista USL Bacău.

Patru ani n-a mai auzit nimeni de el. Organizaţia ALDE Bacău refuză să-l mai pună pe listă, iar PNL Bacău i-a promis primul loc la Senat. Celălalt coleg cu care a încercat să facă valuri în ALDE, deputatul Cătălin Drăguşanu are deja rezervat un loc eligibil pe lista PNL Neamţ pentru Camera Deputaţilor. Pentru aceste locuri eligibile există un preţ: să facă în continuare valuri în ALDE.

Cum altfel să-i pui tu, PNL, pe locuri eligibile pe unii de care n-a auzit nimeni, când tu nu ai locuri suficiente pentru oamenii tăi? În legătură cu aşa-zisul grup la care ar fi aderat şi clujeni nu am cunoştinţă despre un asemenea demers. Am vorbit cu toţi colegii din Biroul Judeţean, în afara domnului deputat Moldovan, aflat în spital, şi pot să vă spun că nimeni nu a fost contactat de acest Nistor", a spus Cătăniciu.

Culmea este că Moldovan chiar a fost contactat de Nistor şi ar fi participat, dar, internat fiind, n-a putut fi prezent la întâlnirea respectivă. „Nu ştiu ce s-a întâmplat la Cluj, m-au sunat şi pe mine, dar n-am putut merge. La nivel naţional, în acest grup sunt colegi care nu s-au mai regăsit în noua strategie ALDE.

Gestul lor e normal, fiecare vrea să-şi vadă sacii în căruţă. Sunt oameni de valoare, politicieni buni, care, însă, au făcut greşeala să fie conservatori. Sunt mulţi tineri cu pregătire, sunt avocaţi, ingineri. Pe Vasile Nistor acest gest nu-l degradează ca personalitate, e la al şaselea mandat, e vicepreşedinte al Senatului", a spus Moldovan.

Culmea este că la întâlnire a absentat şi principalul contestatar al Steluţei Cătăniciu din ALDE Cluj, copreşedintele ALDE Cluj-Napoca, Leonard Horvath, plecat din localitate. Şi consilierul local Adrian Mureşan a aflat despre constituirea aşa-zisului grup tot din presă.

Totuşi, Nistor e optimist. „Am avut, într-adevăr, discuţii, iar mâine, după ce voi primi procesul verbal de constituire, cu semnăturile tuturor membrilor, voi face publice şi numele acestora. Sunt oameni care au suferit din cauza promovării unora cu probleme penale, cum e cazul şi la Cluj, dar şi oameni din societatea civilă", a afirmat Nistor.

El susţine că e încă membru ALDE, deşi admite că nu se va opune unei eventuale excluderi din partid. „Sunt preşedinte executiv al ALDE, ales de congres. Într-adevăr, în comisia de fuziune s-a discutat excluderea mea - iar mulţi colegi erau cu ochii în pământ de ruşine, pentru că ştiau că am dreptate - şi au înaintat această propunere către Delegaţia Permanentă, care va avea loc vineri.

Mai mult ca sigur voi participa doar prin intermediul unei scrisori deschise, pentru că nu vreau să pun pe umerii colegilor mei greutatea de a mă exclude, cum le dictează şefii, privindu-mă în ochi. Nu voi contesta excluderea, pentru că nu consider că pot face parte dintr-un partid a cărui conducere este formată majoritar din oameni cu probleme penale, aşa cum sunt şi majoritatea oamenilor de pe liste şi din conducerile organizaţiilor", a declarat Nistor.

El nu a renunţat, însă, la războiul total declanşat împotriva lui Tăriceanu şi, invocând noul derapaj antijustiţie al fostului premier, le-a scris tuturor celorlalţi lideri ai partidelor parlamentare cerându-le să-l debarce pe aceasta de la conducerea Senatului României.

Comenteaza