Pro România nu susține moțiunea de cenzură a PNL

Pro România nu susține moțiunea de cenzură a PNL
Parlamentarii Pro România nu susțin moțiunea de cenzură inițiată de liberali, au anunțat marți copreședinții formațiunii, Victor Ponta și Daniel Constantin, care au argumentat că schimbarea Guvernului în aceste momente nu aduce niciun beneficiu țării.

"Nu votăm moțiunea, chiar nu am înțeles de ce o fac. (...) Am discutat între noi ce câștigă România cu moțiunea de cenzură a PNL și nu am reușit să găsim un răspuns pozitiv. Nimic nu se câștigă, eventual o nouă criză politică. Și ne gândim cu toții dacă nu cumva schimbarea Guvernului Tudose e de fapt o criză care să ne aducă unde am fost și în vară. S-a mai schimbat un guvern și a fost mai bine?", a declarat Victor Ponta, într-o conferință de presă susținută la Parlament.

Potrivit fostului premier, problema principală este de a avea o coerență guvernamentală, "de a nu mai avea decizii luate la partid".

"Bugetul României, bugetul Guvernului este scris în acest moment de doi oameni care nu au nicio calitate în Guvern (Sevil Shhaideh și Darius Vâlcov - n.r.). Și, din acest motiv, îmi pare rău, dar demersul PNL este un demers care în acest moment nu poate aduce absolut nimic bun pentru România privind moțiunea de cenzură. Sigur, se face o moțiune de cenzură ca să se prefacă PNL că e opoziție, în realitate opoziția suntem noi, în acest moment, pentru că vorbim despre problemele reale ale guvernării și oferim soluții. O să facem noi când e cazul o moțiune de cenzură și ceilalți sunt convins că o vor sprijini", a arătat liderul Pro România.

El a menționat că toate măsurile criticate "sunt impuse de Dragnea, Vâlcov și de oameni care nu sunt în Guvern" și a pledat în context pentru o altă majoritate în Parlament.

Deputatul Daniel Constantin, copreședinte Pro România, a arătat la rândul său că există o mare dezamăgire în rândul cetățenilor vizavi de modalitatea în care este guvernată țara, respectiv față de modul în care măsurile sunt impuse executivului de la partid.

"Și sigur că principala nemulțumire nu pleacă neapărat de la măsurile care se iau la nivelul Guvernului, ci de la modalitatea în care aceste măsuri sunt impuse la nivelul Guvernului de către partid. (...) Demersul pe care PNL l-a pornit în aceste zile, de sancționare a Guvernului, este unul corect, însă dacă el nu se fundamentează foarte bine, dacă el nu oferă o alternativă foarte clară, sigur că este un demers pe care noi nu o să îl susținem. Dacă ni se propune ca în locul lui Tudose să îl aducem pe Orban, sigur că nu putem să ne raliem acestui demers. Dacă ni se propune ca în locul lui Tudose să aducem pe altcineva și să nu se schimbe nimic în esență, nu putem să susținem un astfel de demers. (...) În momentul acesta o simplă moțiune de cenzură, fără să spunem ce punem în loc, nu cred că este fezabilă", a precizat Daniel Constantin.

Conform acestuia, niciun partid nu oferă în prezent o variantă de schimbare profundă.

"Propunem de astăzi câteva teme de dezbatere publică. Primul lucru pe care trebuie să îl discutăm - PSD și ALDE nu mai reprezintă o alternativă și atunci trebuie ca pentru alegerile din 2019 să construim o alternativă credibilă, care trebuie să plece de la reforme profunde pe care trebuie să le sufere statul român. (...) Prima temă pe care noi o lansăm este legată de unificarea tuturor alegerilor în același an", a declarat el, adăugând că Pro România va solicita conducerii Parlamentului să reactiveze Comisia pentru modificarea Constituției pentru a înainta o serie de propuneri referitoare la procesul electoral.

 

Comenteaza