Show în Senat la legile justiţiei. Un senator clujean a împărţit cartea „Ferma animalelor"

Show în Senat la legile justiţiei. Un senator clujean a împărţit cartea „Ferma animalelor
Un senator clujean a fost şi joi unul dintre principalii protagonişti ai protestelor inedite ale opoziţiei din Parlamentul României.

Senatul, ca şi cameră decizională, a dat miercuri şi joi votul final şi pe modificările la celelalte două legi din pachetul pe justiţie, după ce marţi aprobaseră noul Statut al magistraţilor.

Senatorii clujeni au avut şi la aceste două legi aceeaşi atitudine ca şi la Statutul magistraţilor. Reprezentanţii PSD şi UDMR Cluj au votat pentru adoptarea legilor iar cei ai opoziţiei, din partea USR şi PNL, nu au susţinut modificările.

Senatorul USR Cluj Mihai Goţiu a fost din nou unul dintre cei mai vocali parlamentari care s-au opus pachetului de legi iniţiat de PSD-ALDE. După schimburile de replici cu Călin Popescu Tăriceanu şi citirea petiţiei „Toţi pentru justiţie", Goţiu a împărţit joi, senatorilor puterii, în semn de protest, cărţile „Ferma animalelor" şi „1984".

"Înaintea votului final pe cea de-al treilea proiect de modificare a Legilor Justiției, împreună cu colegii de la USR le-am împărțit colegilor senatori de la PSD, ALDE și UDMR câte un exemplar din "Ferma Animalelor" și "1984", de George Orwell. Unii le-au acceptat, alții au refuzat, iar alții, pur și simplu, au aruncat cărțile în aer, apreciind că un astfel de cadou ar fi o... jignire! (...)
V-ați fi putut imagina că într-o țară europeană, un fost ministru al Educației, fost rector al uneia dintre cele mai mari universități din România, președinte al Comisiei pentru educație, cercetare, tineret și sport din Senat (n.red- Ecaterina Andronescu) nu doar că refuză o carte oferită cadou, ci o și aruncă, în scârbă, pe jos?

Astăzi, am avut nenorocul să trăiesc pe viu un astfel de moment, chiar în Senat. Atâta preț pun unii dintre liderii PSD pe carte. Să nu ne mirăm că sub conducerea lor, România a ajuns unde a ajuns...", a afirmat Mihai Goţiu.

Senatorul UDMR de Cluj Laszlo Attila spune că modificările aduse la aceste legi erau necesare şi a criticat opoziţia pentru că a făcut "show".

"Practic aceste legi se referă la Consiliul Superior al Magistraturii şi la Inspecţia Judiciară. S-a majorat vechimea în funcţie pe care pe care o deţine persoana ca să candideze şi s-au instituit nişte obligaţii, să nu fi făcut parte dintr-un serviciu de informaţii şi chestii tehnice. Aceste schimbări se impuneau. În continuare am asistat la show-ul colegilor de la USR şi când şi-au terminat pledoaria, am votat şi a trecut cu 79 sau 80 de voturi pentru şi 25-27 împotrivă. Până la urmă membrii comisiei au ajuns la adoptarea amendamentelor care majoritatea au fost propuse de cei în cauză, de asociaţiile profesionale. E o problemă tehnică unde cred că juriştii trebuie să se pronunţe şi am încredere în ceea ce au spus ei. Nu ştiu de ce nu i-ar plăcea cuiva aceste modificări? De exemplu, la Inspecţia Judiciară conducătorul trebuie să aibă o vechime de 18 ani în acel domeniu, nu ştiu ce nu le place. Timpul ne-a demonstrat că ceva nu funcţionează bine şi atunci trebuie corectate. Sigur este discutabilă această variantă pe ultima sută de metri în acest an", a declarat pentru ZIUA de CLUJ senatorul Laszlo Attila.

 

 

Comenteaza