Ministrul Justiţiei: Ar fi fost nerealist să se creadă că, în 6 luni, România va remedia problemele din închisori

Ministrul Justiţiei: Ar fi fost nerealist să se creadă că, în 6 luni, România va remedia problemele din închisori
Calendarul de măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare a fost transmis CEDO în termenul prevăzut, ministrul Tudorel Toader precizând că ar fi fost nerealist să se considere că în 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii pilot, România va putea remedia problemele din închisori.

Ministrul Justiţiei a scris, pe Facebook, că în România sunt penitenciare/ pavilioane care îndeplinesc standardele europene de detenţie şi că, în baza garanţiilor scrise, unii români deţinuti în străinătate au fost transferaţi în respectivele penitenciare/ pavilioane.

"Hotărârea pilot pronunţată de către CEDO prevede data de 25.01.2018 pentru prezentarea foii de parcurs/ calendarul măsurilor ce vor fi luate în vederea remedierii condiţiilor necorespunzătoare din penitenciare. În termenul prevăzut, calendarul de măsuri a fost prezentat/ transmis la CEDO ! Ar fi fost nerealist să se considere că în 6 luni ( de la rămânerea definitivă a hotărârii pilot) România va putea remedia efectiv, problema de sistem constând în condiţiile necorespunzătoare din penitenciare, printre care, exemplificativ, construcţia a două noi penitenciare", a scris, pe Facebook, Tudorel Toader.

Calendarul de măsuri 2018-2024 pentru soluţionarea condiţiilor de detenţie şi a supraaglomerării din penitenciarele româneşti a fost aprobat pe 17 ianuarie în şedinţa de Guvern.

 

Comenteaza