Guvernul Boc I îşi face bagajele

Guvernul Boc I îşi face bagajele
Executivul condus de Emil Boc mai are doar o sãptãmânã de viaţã în actuala formã, conform scenariilor avansate de cãtre liderii celor douã partide aflate la putere.

Cel putin trei pretexte pentru modificarea componentei Guvernului reies din informatiile si declaratiile de pânã acum ale liderilor politici:  “PSD, dat afarã cu totul” – Cezar Preda, PDL, “racolarea în PDL a 18 parlamentari PSD si remanierea ministrului Ecaterina Andronescu” – document atribuit PSD, “motiune de cenzurã” – Bogdan Olteanu, PNL.

 

Vicepresedintele Camerei Deputatilor, deputatul PNL Bogdan Olteanu, a declarat presei cã PNL pregãteste o altã motiune de cenzurã pe care liberalii o vor depune în toamna acestui an. “Noi am fãcut motiune de cenzurã si vom mai face si în toamna aceasta”, a spus Olteanu, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, prima motiune de cenzurã din toamnã va fi pe tema asumãrii rãspunderii Guvernului. Olteanu a spus cã este vorba, printre altele, de salarizarea unicã, de sistemul unic de pensii si de restructurarea agentiilor.

 

 “îmi este greu sã vã spun acum pe ce temã de continut vom depune motiunea de cenzurã pentru cã cele mai multe încã nu se cunosc. Salarizarea unicã o cunoastem si acolo avem de ce sã depunem motiune de cenzurã pentru cã practic, în loc sã ducã la o armonizare salarialã, se reduc salariile celor din sectorul bugetar”, a spus Olteanu, adãugând cã liberalii asteaptã sã vadã ce se va întâmpla si cu legea educatiei. Olteanu a adãugat cã liberalii vor colabora cu UDMR pentru a putea depune motiunea de cenzurã. Guvernul îsi asumã rãspunderea în Parlament, în 2 septembrie, pe legea salarizãrii unice, pe legea restructurãrii agentiilor, legea privind cumulul pensie-salariu, precum si pe legile educatiei, a anuntat ieri, dupã sedinta coalitiei, premierul Emil Boc.

 

O altã ipotezã conform cãreia zilele Guvernului sunt numãrate, de cãtre PDL, apare într-o analizã internã de partid, document atribuit PSD si citat de aceeasi agentie. Potrivit analizei PSD, PDL ar urma sã forteze ruperea coalitiei de guvernare prin remanierea unilateralã a ministrului Educatiei si racolarea a 18 parlamentari PSD, care sã asigure supravietuirea în Parlament a actualului Guvern. Scenariul luat în calcul de stafful de campanie al PSD presupune cã o primã mutare ar consta în racolarea unor parlamentari PSD si PNL, în conditiile în care s-ar purta deja discutii cu UDMR si reprezentantii minoritãtilor pentru supravietuirea Cabinetului Boc, dupã iesirea PSD de la guvernare.

 

Nota citeazã o informatie detinutã de Viorel Hrebenciuc, conform cãruia 18 parlamentari PSD au primit, direct sau prin terti, oferte sau avertismente de la PDL ori “mandat explicit” din partea unor “emisari” ai lui Bãsescu, pentru a demisiona din PSD.

 

Scoaterea PSD din Guvern e cerutã oficial si de vicepresedintele PDL Cezar Preda. “PSD nu iese de la guvernare. Dacã ar fi vrut asta si si-ar fi calculat vreo sansã la prezidentiale cu Mircea Geoanã, e clar cã ieseau pânã acum. Este clar cã pentru ei puterea banului si modul acesta de a actiona, cum au fãcut cu liberalii, îi tenteazã mai mult decât sã fie un partid de opozitie. Ei sunt tentati de putere, de bani, de o complicitate în ceea ce priveste divizarea Guvernului, în colaborare cu PNL. Eu cred cã nu ar trebui sã iasã de la guvernare. Eu cred cã ar trebui dati afarã de la guvernare”, a declarat Preda, acum douã zile. Ieri, însã, acesta si-a nuantat afirmatiile.

 

întrebat dacã va propune în sedinta BPN scoaterea PSD de la guvernare, Cezar Preda a spus: “Nu o sã propun asa ceva, eu o sã propun sã ne vedem de guvernare, dar este un semnal pentru cei care, în loc sã se ocupe de problemele guvernãrii, nu fac altceva decât sã atace presedintele României si pe ministrii nostri.”

 

Comenteaza