Epoca post-Marko a UDMR, văzută de la Cluj

Epoca post-Marko a UDMR, văzută de la Cluj
Nici membrii Uniunii, dar nici posibilii lor adversari politici nu văd în schimbarea liderului, după 18 ani, un punct de cotitură pentru UDMR.
De sâmbătă e cert: din februarie 2011, UDMR va avea un alt preşedinte. Reprezentanţii clujeni ai Uniunii dau de înţeles că “abdicarea” lui Marko nu numai că nu va zgudui Uniunea, dar nu va însemna mai mult decât un alt nume sub apelativul de preşedinte. Nici ameninţarea noului partid al lui Tökes nu e luată în seamă şi nici schimbarea filozofiei privind participarea la guvernare nu e luată în calcul.

Preşedintele UDMR Cluj, viceprimarul Laszlo Attila, nu consideră că retragerea lui Marko Bela de la conducerea UDMR, după 18 ani de “domnie”, înseamnă pentru Uniune “o nouă epocă”. “Şi următorul preşedinte va fi o persoană integratoare, care va fi obligat să ţină reprezentarea comunităţii maghiare unită, indiferent care va fi numele viitorului preşedinte”, a spus Laszlo. El este convins că până în 26 ianuarie, termenul-limită pentru depunerea candidaturilor, se vor mai înscrie şi alţi candidaţi, pe lângă Eckstein şi Kelemen, pentru fotoliul pe care îl va elibera Marko.

Laszlo susţine că anunţata înfiinţare a partidului lui Tökes nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru UDMR. “Această schimbare de persoană la conducerea UDMR va crea o situaţie ciudată pentru Tökes, pentru că, odată cu retragerea lui Marko, ar cam trebui să se retragă şi el. E pentru a treia oară când încearcă să-şi facă un partid. Trebuie să-şi facă filiale în 18 judeţe, plus Bucureşti, nu e aşa uşor. PCM a fost «ajutat» să se înscrie la tribunal. Pe de altă parte, comunitatea maghiară e mai conştientă decât pare, a înţeles că nu ne putem juca cu pragul de 5%. Aşa că n-avem de ce să ne schimbăm strategia pentru că vrea Tökes să-şi facă partid. Pe de-o parte, chiar mă bucur, pentru că mulţi colegi vor trebui să se decidă pe ce scaun stau, că acum stau cu fundul pe două scaune. Ne vom curăţa şi noi puţin”, a afirmat Laszlo. În opinia sa, e prematur de analizat acum dacă UDMR trebuie să mai rămână sau nu la guvernare şi anul viitor. “Vom fi mai deştepţi după 14 decembrie, când se decide soarta Legii educaţiei. Dacă legea trece, continuăm. Dacă nu, nu avem de ce să mai stăm la guvernare. Prin urmare, e puţin ilar să discutăm ce vom face în martie, când săptămâna aceasta e decisivă pentru Legea educaţiei”, a precizat Laszlo.

Nici deputatul Mate Andras Levente nu crede că Uniunea va fi alta fără Marko în frunte. “Nu văd în schimbarea preşedintelui chiar un punct de cotitură, doar că va veni la conducere cineva mai tânăr, şi nu mă refer doar la Hunor, pentru că şi Eckstein e mai tânăr decât Marko. Oricum, indiferent cine va conduce UDMR, sunt ferm convins că va păstra unitatea organizaţiei”, a declarat Mate. Nici el nu ia în seros “ameninţarea” posibilului partid al lui Tökes. “Viitorul partid al lui Tökes nu va ameninţa unitatea UDMR. Şi la ei vor fi, ca şi în PCM, tot UDMR-işti, nemulţumiţi că n-au ajuns consilieri, primari sau parlamentari. În plus, dacă noi ne întinerim conducerea, ar trebui şi la ei să vină tinerii la conducere, dar n-au tineri”, a comentat Mate. Şi el leagă rămânerea Uniunii la guvernare exclusiv de Legea educaţiei. “Totul depinde de ziua de marţi. În rest, chiar dacă se va schimba preşedintele, restul conducerii va rămâne aceeaşi şi, până acum, nimeni din conducere n-a spus că ar trebui să ieşim de la guvernare, decât dacă nu va trece Legea educaţiei”, a explicat Mate.

Consilierul local Csoma Botond apreciază, în schimb, că noua direcţie de evoluţie a Uniunii va depinde “foarte mult” de numele viitorului preşedinte. “Un lucru e cert însă. Nu există pericolul destrămării UDMR”, a precizat Csoma. Tot spre deosebire de colegii săi, el consideră că viitorul partid al lui Tökes nu trebuie neglijat. “Sigur, Tökes a reuşit să intre de unul singur în Parlamentul European, în 2007, dar în 2009 a beneficiat din plin de sprijinul UDMR. Eu cred că în 2009 n-ar mai fi reuşit de unul singur. Totuşi, orice nou partid care vizează electoratul maghiar reprezintă un pericol. E prematur, însă, să discutăm de nevoia unei strategii speciale din partea UDMR, pentru a contracara acest pericol. 2012 e departe, partidul încă nici nu e înregistrat, aşa că nu e nici o grabă”, a apreciat Csoma. Şi el invocă Legea educaţiei drept criteriu pentru rămânerea la guvernare. În schimb, avansează condiţii şi pentru anul 2011. “Dacă ni se va cere să susţinem noi măsuri de austeritate, atunci nu ne va renta să mai rămânem la guvernare. În schimb, dacă nu vor mai apărea alte asemenea măsuri, dacă va apărea o cât de mică relansare economică, atunci cred că va trebui să rămânem în continuare la guvernare”, a spus Csoma.

Matis Jeno: “Schimbarea lui Marko nu înseamnă schimbarea UDMR-ului”

Nici potenţialii viitori concurenţi politici ai Uniunii nu cred că schimbarea preşedintelui va revoluţiona UDMR-ul. Fost deputat şi consilier judeţean UDMR, actual vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania Cluj, Matis Jeno este convins că după congresul din februarie UDMR va rămâne egal cu sine însuşi. “Noi am decis iniţierea unui nou partid, care să coaguleze interesele maghiarilor. În 20 de ani UDMR a realizat anumite lucruri, pe care nu le contestă nimeni, numai că nu e de ajuns. UDMR poate să-şi schimbe liderul, dar nu cred că se va schimba ca Uniune, tocmai de aceea Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania va lupta pentru autonomia comunităţii maghiare. O coagulare a forţelor maghiare pentru autonomie e necesară. UDMR a folosit stindardul autonomiei doar în campaniile electorale, or noi vom avea autonomia ca punct central al politicii noastre”, a declarat Matis.


Comenteaza