Marga îl face incult pe preşedintele Băsescu. Vezi de ce

Marga îl face incult pe preşedintele Băsescu. Vezi de ce
Rectorul UBB, Andrei Marga, i-a răspuns preşedintelui, după ce acesta a declarat marţi că Legea educaţiei elaborată în anii '96-'98 este un eşec major.
"Domnul «academician doctor docent» Traian Băsescu este incult. Să demonstrez: reforma educaţiei din România, realizată în perioada 1996-2000, pe care am avut onoarea să o realizez, împreună cu extrem de competenţii mei colegi şi împreună, de fapt, cu tot sistemul de învăţământ, a fost pe un concept aplicat şi în Ungaria, şi în Polonia, şi în Cehia şi Slovacia şi alte ţări care făceau tranziţia de la comunism la capitalism. Dacă a dat rezultate la ceilalţi, cine e vinovat că la noi n-a dat rezultate? Eu spun că Traian Băsescu e primul şi principalul vinovat. Pe reforma promovată de noi, România a închis, în mai 2000, capitolul educaţie şi formare profesională, în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. A fost primul capitol închis de România", a declarat Andrei Marga.

Citiţi declaraţia completă a lui Andrei Marga mâine, pe ZIUA de CLUJ şi ziuadecj.ro.

Declaraţia lui Andrei Marga vine ca răspuns la acuzaţiile aduse marţi de preşedintele Traian Băsescu Legii educaţiei elaborată la finele anilor '90.

"Trebuie să recunoaştem eşecul major al reformei educaţiei iniţiată în 1997-1998 şi trebuie să trecem la un sistem de învăţământ modern, care să le dea tinerilor competenţe şi să contribuie la diminuarea grupurilor de interese din universităţi", a spus Băsescu.

Citiţi declaraţia completă despre educaţie a lui Traian Băsescu pe ziuadecj.ro
.

Comenteaza