Proiectele Clujului, la mâna lui Boc

Proiectele Clujului, la mâna lui Boc
Clujul are alocări puţine în proiectul de buget adoptat în comisiile parlamentare reunite. Reprezentanţii puterii promit însă că banii vor veni prin hotărâri de guvern.
Reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei în comisiile reunite de buget-finanţe recunosc că judeţul Cluj nu s-a ales cu mare lucru, iar majoritatea proiectelor de infrastructură vor sta în 2011 la “mila” miniştrilor.

Membru al Comisiei de buget-finanţe, senatorul PNL Marius Nicoară spune că judeţul Cluj a primit alocări nesemnificative. “Am încercat să obţinem bani pentru unele proiecte ale Clujului, dar, din păcate, n-am reuşit, iar în proiectul guvernului Clujul are prevăzute sume absolut nesemnificative. În schimb, am primit promisiunea ministrului Transporturilor (Anca Boagiu - n. red.) că lucrările la autostrada Transilvania vor continua şi se va încerca un parteneriat în care Bechtel să finanţeze lucrările, iar statul să le plătească în timp. Deocamdată, este prevăzută o sumă minusculă - 31 de milioane de euro - pentru continuarea lucrărilor pe tronsonul Suplacu de Barcău - Borş. Eu am insistat pentru tronsonul Gilău – Suplacu, iar doamna ministru a promis că va căuta o soluţie, eventual cu credit furnizor, credit constructor şi pentru acest segment”, a afirmat Nicoară.

Coleg de comisie cu Nicoară, deputatul PDL Petru Călian recunoaşte, la rândul său, că judeţul Cluj n-a prea primit alocări în proiectul de buget, dar a dat de înţeles că mizează pe patriotismul local al premierului Emil Boc, care va utiliza alt traseu pentru banii destinaţi proiectelor clujene. “S-au alocat ceva bani şi pentru unele proiecte clujene, dintre care cele mai importante sunt centurile ocolitoare - nu ştiu să vă spun exact suma - dar pentru majoritatea proiectelor vor urma şi alţi bani prin hotărâri de guvern, din fonduri care nu sunt prevăzute în buget. În plus, vor mai veni banii din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, care vor fi alocaţi după aceeaşi formulă ca în anii trecuţi”, a explicat Călian.

Preşedintele PSD Cluj spune că parlamentarii social-democraţi clujeni vor încerca să impună în plen amendamente prin care să mai obţină ceva bani pentru Cluj. “Cu siguranţă, colegii noştri vor susţine în plen proiectele judeţului şi municipiului. Într-adevăr, colegii noştri social-democraţi din comisie ne-au confirmat că judeţul Cluj cam lipseşte din buget şi asta nu e în regulă. Dacă acum, când avem premier din Cluj, nu primim bani, la ce să ne aşteptăm când va fi un alt premier?”, a spus Lăpuşan. El a afirmat că, în continuare, autostrada Transilvania rămâne principala miză a PSD. “Noi, ca iniţiatori ai autostrăzii Transilvania, am militat şi am discutat cu ministrul Boagiu - inclusiv senatorul Cordoş a discutat cu dânsa - pentru continuarea lucrărilor pe direcţia Gilău - Nădăşel, segment care noi considerăm că poate fi finalizat anul viitor”, a precizat Lăpuşan.

Viceprimarul Laszlo Attila împărtăşeşte punctul de vedere al lui Călian şi apreciază că Clujul poate primi bani de la guvern şi dacă aceştia nu sunt prevăzuţi în buget. “N-am urmărit cum au evoluat dezbaterile la buget - am preferat patinajul - dar, din experienţă, ştiu că important este să ai capitol deschis în Legea bugetului, că apoi se vor găsi şi banii”, a spus Laszlo. În schimb, el priveşte cu pesimism investiţiile de anul viitor. “Din punctul meu de vedere, creştere economică de 1,5%, cât se estimează, înseamnă, practic, stagnare. Prin urmare, în continuare se vor restrânge cheltuielile publice şi nu mă aştept la investiţii majore”, a prezis Laszlo.


Comenteaza