Traian Băsescu: Problema este abuzul. Ori suntem parteneri egali, ori nu!

Traian Băsescu: Problema este abuzul. Ori suntem parteneri egali, ori nu!
Principala problemă cu privire la amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen o constituie nu întârzierea procedurii de aderare ci faptul că unele state se folosesc de dreptul de veto blocând accesul altor state, deşi acestea şi-au realizat obligaţiile, a subliniat astăzi seară, la TVR 1, preşedintele României, Traian Băsescu.
„Problema nu este de întârzierea intrării în Schengen cu câteva luni. Poate fi 2011 în toamnă... Nu cred că aici este marea problemă. Problema este actul în sine: abuzul. Ori suntem parteneri egali, ori nu! Acest lucru, precedentul, în care se instituie un directorat care face cu degetul prin Uniunea Europeană «tu da, tu nu» este de neacceptat", a declarat Traian Băsescu”, a precizat Traian Băsescu la TVR 1, citat de Mediafax.

"Precedentul care se creează, un stat membru care îşi realizează obligaţiile şi vine un alt stat şi spune: «Nu, pentru că eu tot am drept de veto. Nu vreau şi-ţi dau nişte explicaţii care îmi convin mie, care nu au bază legală», acesta este periculos. Asta se întâmplă României şi Bulgariei", a adăugat şeful statului român, conform sursei citate.

Ministrul de interne al Ungariei, Şandor Pinter, a anunţat astăzi că România şi Bulgaria nu vor putea adera la spaţiul Schengen în martie, cel mai devreme acest lucru fiind preconizat pentru luna octombrie.

Decizia comunicată de oficialul ţării care deţine preşedinţia Uniunii Europene vinde după ce în prealabil, Franţa şi Germania şi-au manifestat prin intermediul unei scrisori, dorinţa de amânare a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Comenteaza