PSD Cluj cere demisia ministrului Agriculturii .

PSD Cluj cere demisia ministrului Agriculturii .
Şeful Departamentului de agricultură al PSD Cluj, Ilarie Ivan, cere demisia ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, pentru intenţia acestuia de a cultiva în România organisme modificate genetic (OMG).
Ivan îi reproşează ministrului Agriculturii faptul că a solicitat Comisiei Europene o derogare pentru cultivarea OMG pe teritoriul României, în condiţiile în care acestea sunt interzise pe întreg teritoriul Uniunii Europene (UE). “În loc să ceară derogări pentru mărirea subvenţiilor în agricultură, pentru a le apropia de nivelul subvenţiilor din celelalte state UE, domnul ministru Tabără cere derogări pentru OMG, produse care afectează mediul, biodiversitatea şi sănătatea oamenilor”, a comentat Ivan.

El l-a mai acuzat pe ministrul Agriculturii de lipsa oricărui sprijin pentru producătorii agricoli. “În pieţele agroalimentare se vând exact aceleaşi produse ca în hipermarketuri, pentru că la tarabe nu mai ajung producătorii, ci importatorii şi intermediarii”, a spus Ivan. El a fost completat de vicepreşedintele Departamentului de agricultură al PSD, Ion Oleleu. “Tabără n-are nici un program concret pe agricultură. Laptele se scumpeşte mai ceva ca în Elveţia şi Germania, dar fermierii nu câştigă nimic din creşterea preţului la raft, pentru că hipermarketurile au impus monopol pe piaţă. În 2010 s-a dat doar 30% din subvenţia la bovine, subvenţia la motorină acoperă doar 60% din necesar”, a afirmat Oleleu.


Comenteaza