Verdictul oamenilor de afaceri în disputa “Nokia sau aprozarul?”

Verdictul oamenilor de afaceri în disputa “Nokia sau aprozarul?”
În cvasiunanimitate, cei mai importanţi oameni de afaceri clujeni cataloghează drept o temă falsă disputa PSD-PNL privind sprijinirea doar a companiilor multinaţionale sau doar a IMM-urilor de către autorităţile locale. În schimb, se înmulţesc vocile care cer reducerea taxei hoteliere.

Pentru a tranşa aparenta dispută între marile companii multinaţionale şi IMM-uri pentru "favorurile" adminis-traţiilor locale, ZIUA de CLUJ a apelat la "jurizarea" unora dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Cluj. Amintim că dezbaterea a fost lansată de liderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, care a cerut primăriei să sisteze orice ajutor acordat companiilor multinaţionale şi să sprijine doar IMM-urile, motivând că primele pot pleca oricând, în vreme ce oamenii de afaceri locali nu părăsesc Clujul. În replică, şeful PNL Cluj, Marius Nicoară, pleda cauza celor care aduc investiţii mari şi care, chiar dacă pleacă, lasă în urma lor câştiguri importante pentru comunitate.

Octavian Buzoianu este de părere că ambele tipuri de investiţii trebuie sprjinite de autorităţi. "Pe termen lung, IMM-urile oferă stabilitate, în vreme ce, pe termen scurt, marile companii aduc investiţii mari, know-how. Ai nevoie de două, trei multinaţionale puternice să tragă IMM-uri, pe verticală. Pe termen lung, fără doi, trei piloni, ca Nokia, Dacia, numai cu ce ştim noi, va fi greu să facem dezvoltare Trebuie să mai învăţăm şi de la alţii. Esenţial e ca amândouă să fie sprijinite, pentru că nu se exclud, pot exista strategii pe ambele părţi. O multinaţională activează pe un domeniu inaccesibil IMM-urilor. Sigur, Nokia poate pleca oricând, dar nimeni nu pleacă până nu recuperează măcar 70% din investiţie sau nu e dată afară prin nerespectarea angajamentelor luate de autorităţi. IMM-urile, de asemenea, trebuie sprijinite, dar degeaba le susţii o vreme şi apoi le laşi în bătaia vântului, că mor. IMM-urile sunt fragile, au nevoie de programe de durată", a apreciat Buzoianu.

Pentru Gabriel Cârlig nu există diferenţierea menţionată. "Ar trebui sprijinită iniţiativa privată, în general, indiferent că e o mare companie sau un IMM. Trebuie sprijinit mediul de afaceri, altfel nu vom avea un viitor economic", a avertizat Cârlig.

La rândul său, Sorin Dan apreciază o astfel de polarizare drept "o greşeală". "Multinaţionalele au o capacitate mare de absorbţie a forţei de muncă la costuri destul de ridicate, iar toţi aceşti angajaţi consumă şi contribuie la buget, deci clar trebuie susţinute marile companii. IMM-urile sunt «şoriceii» ăia mici, mici, mici, care, fiecare, poate găsi câte o «grăunţă» şi sunt foarte utile. A alege între cele două e o falsă problemă, sunt segmente diferite, care nu se încurcă una pe alta. Unei multinaţionale îi dai un teren de câteva hectare, îi aduci utilităţi şi cam asta e tot. Unui IMM degeaba îi dai acelaşi teren, că n-are ce face cu el. Ăstuia îi oferi scutiri de taxe, strimulente pentru angajarea tinerilor ş.a.m.d., sunt tipuri diferite de programe de sprijin", a explicat Dan.

Vasile Leordean opinează, la rândul său, că e nevoie ca ambele tipuri de investiţii să fie sprijinite. "Marile firme internaţionale vin cu bani mulţi odată. România e extrem de atractivă, altceva îi lipseşte. De exemplu, Nokia. Dacă ar fi stabilitate politică, administrativă, fiscală, legislativă, nu ar mai pleca. Pe de altă parte, IMM-urile au făcut ceva în ţara asta şi acum au dispărut pe capete. A fost o crimă ce au făcut ăştia cu «forfetarul»", a spus Leordean.

În schimb, Peter Pal crede că ar trebui să existe un tratament egal acordat investitorilor străini şi celor autohtoni. "În Cluj există mari companii cu investitori români, care nu mai sunt IMM-uri. Nu văd nici un motiv să existe tratamente discriminatorii. Un echilibru între sprijinul acordat investitorilor străini şi celor locali ar fi corect, pentru că toţi contribuie la bunăstarea comunităţii", a apreciat
Pal.

Şi Radu Şter subliniază importanţa ambelor segmente. "IMM-urile sunt afaceri mici, de familie, cu 2, 3, 30 de angajaţi, vulnerabile, care au nevoie de susţinere. Ceilalţi, în schimb, angajează 3.000 - 5.000 de oameni, dar au nevoie de facilităţi, altfel nu vin. Dar trebui să umblăm noi după ei dacă vrem să le luăm banii, nu ei să-şi caute teren. Ambele categorii trebuie susţinute, că economia e la pământ", a conchis Şter.

La rândul său, Ovidiu Turcu insistă pe diferenţa dintre tipurile de sprijin de care au nevoie cele două tipuri de entităţi economice. "Multinaţionalele cer facilităţi de logistică, lucruri care ne folosesc şi nouă. Dacă pleacă Nokia, rămân drumuri, clădiri şi, mai ales, rămân oameni formaţi, că nu mai ajunge să fim buni pentru noi, avem nevoie de competitivitate mondială. Pe de altă parte, IMM-urile rămân aici pe veci şi trebuie să ne sprijinim oamenii noştri. Un om care a pornit o afacere nu mai stă cu mîna întinsă, nu mai cere de la stat, ci contribuie la buget. Avem posibilitatea să-i ajutăm şi pe unii, şi pe alţii, numai bunăvoinţă să avem", a afirmat Turcu.

Singurul care a făcut opinie separată este Eugen Bâlc. "Exemplul multi-naţionalelor îl avem din străinătate: Germania şi Nokia. Au plecat şi i-au lăsat cu investiţia în braţe. IMM-urile ar trebui sprijinite mai mult, sunt investitori locali şi ar trebui susţinuţi mai mult", a opinat Bâlc.

PSD şi PNL promit să se pună de acord

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, consideră că nu există mari diferenţe între opiniile exprimate de Jorj şi Nicoară. "Clujul nu se poate dezvolta fără susţinerea IMM-urilor, a capitalului autohton, dar e nevoie şi de multinaţionale, pentru că aduc un capital pe care investitorii autohtoni nu-l au. În nici un caz, însă, firmele autohtone nu trebuie discriminate", a afirmat Lăpuşan.

El spune că încă nu a stat la masă cu colegii din USL pentru redactarea unui program economic comun. La rândul său, vice-preşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu, susţine că eventualele divergenţe de opinii vor fi armonizate atunci când se va trece la elaborarea programului USL de guvernare locală. "O guvernare serioasă sprijină ambele sectoare pentru că ambele aduc profit. Întrebarea e care IMM-uri, că guvernarea PDL, cu «forfetarul», le-a terminat pe toate! Aşa că va urma un program de revigorare a IMM-urilor. Important e să dăm facilităţi oricui aduce locuri de muncă. Mai puţin mă interesează că e aprozar sau Nokia", a spus Uioreanu.

 

 

Comenteaza