Înaintea duelului electoral de peste un an, UDMR şi CNMT îşi dau mâna la Cluj

Înaintea duelului electoral de peste un an, UDMR şi CNMT îşi dau mâna la Cluj
Aflat în curs de a deveni cel de-al doilea concurent politic al UDMR, organizaţia episcopului Laszlo Tokes, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), a dat mâna cu Uniunea, urmând să organizeze împreună a doua ediţie a Zilelor Culturii Maghiare la Cluj.

Cele două organizaţii au colaborat, ca principali organizatori, şi anul trecut, la punerea în practică a primei ediţii a acestei manifestări culturale, care s-a bucurat de un deosebit succes. Între timp, însă, organizaţia condusă de vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a hotărât să-şi creeze şi un braţ politic, pe care l-a numit Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), aflat în fazele finale ale procedurii de înregistrare la tribunal ca partid politic. În opinia noului lider al UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, nu ne aflăm în faţa unei inedite colaborări între doi viitori rivali politici. "Deocamdată, nu colaborăm cu un partid politic, ci cu o formaţiune civică, UDMR e singura formaţiune politică dintre organizatori, dar, la fel ca anul trecut, vor ajuta la organizare şi Consiliul Tineretului Maghiar, şi Asociaţia Clujul-Comoară", a declarat Mate.

La rândul său, vicepreşedintele regional al CNMT, Gergely Balazs, susţine că, dincolo de viitoarea confruntare electorală din 2012, cooperarea pentru organizarea unui eveniment cultural este absolut firească. "Ideea acestor manifestări ne-a aparţinut nouă şi anul trecut am făcut un gest prietenesc faţă de UDMR, i-am invitat lângă noi şi, practic, am organizat împreună acele manifestări. La fel vom face şi anul acesta şi suntem convinşi că şi UDMR, atunci când va organize evenimente de acest gen, se va comporta la fel faţă de noi. În asemenea situaţii, colaborarea e mult mai productivă. Nimeni nu vrea orgolii politice într-un asemenea eveniment", a declarat Gergely. El a precizat că, datorită a trei intervenţii în proces, Tribunalul Bucureşti a amânat verdictul privind înregistrarea PPMT pentru data de 16 iunie.

Pe parcursul a cinci zile, în perioada 18-22 august 2010, Zilele Culturii Maghiare la Cluj au oferit publicului peste o sută de evenimente culturale şi gastronomice dintre care să aleagă. Anul acesta, organizatorii par mai ambiţioşi, hotărând să extindă durata manifestărilor la o săptămână întreagă, în intervalul 15-21 august.

 

 

Comenteaza