Giurgiu îi dă o săptămână lui Boc să “rezolve” autostrada

Giurgiu îi dă o săptămână lui Boc să “rezolve” autostrada
Deputatul independent Mircia Giurgiu îi solicită premierului Emil Boc să “rupă pisica” în privinţa viitorului autostrăzii Transilvania şi pentru asta îi dă termen doar o săptămână. În plus, îi cere să facă publice toate clauzele ţinute ascunse până acum ale contractului cu antreprenorul Bechtel.

"După şapte ani s-au construit abia 53 de kilometri de autostradă. În plus, am ajuns să avem cel mai scump kilometru de autostradă din lume. O ţinem tot în negocieri şi renegocieri, în timpul ăsta nu se mai lucrează nimic şi, cu toate astea, plătim un milion de euro pe lună Bechtel-ului. Aşa nu se mai poate. Îi cer public premierului ca în maximum o săptămână fie să rezolve problema cu firma americană şi să ne spună când se reiau lucrările, fie să rezilieze contractul cu Bechtel şi să găsească altă soluţie să ne lege cât mai urgent la Borş şi astfel, la Europa", a declarat Giurgiu. El îi mai solicită şefului guvernului să facă publice toate clauzele contractului cu Bechtel, care până acum au fost ţinute ascunse opiniei publice la solicitarea firmei americane. "Până la urmă, acolo sunt banii noştri şi trebuie să ştim şi noi ce şi de ce plătim americanilor un preţ pe care nu l-au mai obţinut nicăieri în lume", a spus Giurgiu.

Comenteaza