Partidul lui Tökes, respins de instanţă
- Scris de Valentin Malaescu
- 21 Iul 2011, 00:16
- Politica
- Ascultă știrea

"Culmea este că toate intervenţiile în proces, inclusiv cele demonstrate că aveau UDMR-ul în spate, au fost respinse. În schimb, procurorul a ridicat două probleme. Prima a fost că avem numele bilingv, dar aici există un precedent, PCM-ul. A doua problemă a fost că în numele partidului apare cuvântul Transilvania, iar Constituţia interzice partidele regionale, dar, din câte ştiu eu, şi aici există chiar mai multe precedente. Deocamdată, aşteptăm motivarea sentinţei, după care, categoric, vom face apel", a declarat preşedintele regional al CNMT, Gergely Balasz. El nu exclude influenţe politice în această sentinţă şi nici ipoteza tergiversării înregistrării PPMT până după alegerile de anul viitor, exact cum a păţit şi PCM-ul. "Se pare că în ţara noastră orice e posibil, nimic nu e exclus, dar noi nu mergem, deocamdată, pe această ipoteză şi credem că România e un stat de drept şi cel târziu în toamnă vom fi înregistraţi. Dacă nu, avem pregătit un plan B, dar e prea devreme să vorbim acum despre el. Oricum, dacă vom fi respinşi şi a doua oară, categoric vom merge la Curtea de la Strasbourg", a spus Gergely.