Autostrada Transilvania, fără Bechtel
- Scris de Valentin Malaescu
- 03 Aug 2011, 23:44
- Politica
- Ascultă știrea

Bechtel termină ce a început, după care îşi strânge lucrurile şi pleacă, iar sectoarele de autostradă neexecutate vor fi scoase la licitaţie pe tronsoane. Aceasta este ipoteza cea mai vehiculată privind modul în care s-ar putea încheia negocierile dintre Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi compania americană. În opinia politicienilor clujeni, e singurul scenariu care ar putea debloca lucrările la autostradă.
Până la închiderea ediţiei, Ministerul Transporturilor nu anunţase, aşa cum a promis, rezultatele finale ale negocierilor cu reprezentanţii companiei Bechtel privind deblocarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Totuşi, cel mai vehiculat scenariu indica o reziliere amiabilă a contractului cu constructorul american, urmând ca acesta să mai finalizeze doar tronsonul Suplacu de Barcău - Borş. Restul neexecutat al Autostrăzii Transilvania, adică sectoarele Braşov - Câmpia Turzii şi Gilău - Suplacu de Barcău, ar urma să fie împărţit în mai multe tronsoane, care să fie licitate separat. Politicienii clujeni sunt unanimi în a aprecia că o asemenea înţelegere ar duce la deblocarea lucrărilor.
Liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, estimează că, dacă aceasta va fi înţelegerea finală între cele două părţi, în maximum doi ani clujenii ar putea circula pe autostradă până la graniţa de vest. "Renunţarea din partea Bechtel la contract după finalizarea tronsonului Suplacu de Barcău - Borş, cu renunţarea la toate clauzele restrictive privind licitarea tronsoanelor nerealizate şi licitarea acestora individual este, într-adevăr, o variantă vehiculată în discuţiile dintre cele două părţi. Rămâne să vedem care va fi soluţia adoptată în final. Dacă aceasta va fi înţelegerea finală, atunci licitaţiile pe tronsoane vor trebui demarate foarte rapid, pentru a putea intra cât de repede în linie dreaptă cu execuţia lucrărilor, subliniez, prin licitaţii separate se va putea lucra în paralel pe mai multe tronsoane", a comentat Buda. El spune că în maximum doi ani am putea ajunge pe autostradă până în Ungaria. "Dacă am începe imediat licitaţiile, în maxim şase luni ar putea începe lucrările. Nu pot estima orizontul de timp în care ar putea fi finalizată întreaga autostradă. Pe mine mă interesează să legăm Clujul de Europa şi cred că, într-un an şi jumătate - doi, am putea avea autostradă de la Câmpia Turzii la Vama Borş", a spus Buda.
Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor la momentul semnării contractului cu Bechtel, şeful Departamentului transporturi al PSD, senatorul Sorin Bota, susţine că rezilierea contractului cu firma americană şi licitarea restului tronsoanelor este soluţia corectă. "E o soluţie de salutat, din punctul meu de vedere, pentru că, în acest fel, s-ar pune capăt unei degringolade totale în derularea acestui proiect, pe care fostul ministru Gheorghe Dobre a instaurat-o. Există şansa ca astfel să avem imaginea exactă a prejudiciului creat de foştii miniştri care au gestionat acest proiect şi să verificăm legalitatea modificărilor aduse contractului. În funcţie de aceste elemente, probabil, pentru prima oară în România, vom putea imputa concret acest prejudiciu unor iresponsabili care s-au aflat în fruntea ministerului, ale căror acţiuni faţă de proiectul Autostrăzii Transilvania pot fi catalogate, în opinia noastră, a PSD-ului, drept sabotaje economice naţionale", a comentat Bota. El spune că rezilierea contractului cu Bechtel oferă oportunitatea finalizării întregii Autostrăzi Braşov-Borş în termen de doi ani. "Dacă am fi noi (PSD - n. red.) cei care am încheia acordul cu Bechtel, am face-o sub condiţia începerii, încă de a doua zi, a licitaţiilor în parteneriat public-privat, cu termen de execuţie a întregii autostrăzi, de doi ani", a spus Bota.
Preşedintele liberalilor clujeni, senatorul Marius Nicoară, salută, şi el, soluţia. "Dacă Bechtel acceptă această variantă, categoric va fi un lucru pozitiv. S-ar debloca întregul proiect", a apreciat Nicoară. El crede că, astfel, Clujul ar putea fi legat de vestul Europei prin autostradă în circa trei ani. "Întreaga procedură de licitaţii va dura mult, cam un an şi jumătate, iar execuţia bucăţii de la Gilău la Suplacu, tot cam atât, timp în care şi Bechtel ar putea termina tronsonul până la graniţă", a estimat Nicoară.
Şi în opinia şefului UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, ministerul de resort a ales soluţia corectă. "E bine dacă Bechtel va face acel tronson până la graniţă, iar, între timp, licitaţiile pentru celelalte tronsoane trebuie demarate cât mai urgent şi, evident, la preţuri mult mai mici pe kilometru", crede Mate. El apreciază că procedura de licitaţie şi atribuire a lucrărilor nu s-ar putea finaliza mai devreme de sfârşitul lui 2012, urmând ca lucrările să demareze în 2013.