Situaţia coaliţiei la nivel local, dinamitată de o piaţă de legume, prezentată şefilor PDL şi UDMR

Situaţia coaliţiei la nivel local, dinamitată de o piaţă de legume, prezentată şefilor PDL şi UDMR
Situaţia de la Cluj, unde o piaţă volantă de legume amplasată în centrul oraşului a dinamitat coaliţia de guvernare, le-a fost prezentată astăzi preşedinţilor UDMR şi PDL chiar de preşedintele UDMR Cluj, Mate Levente, cel care a denunţat pe plan local protocolul de colaborare dintre cele două partide.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, spune că, în şedinţa conducerii naţionale a coaliţiei, subiectul disputei de la Cluj a fost prezent doar cu caracter formal informativ.

„Eu mi-am făcut datoria să-mi informez preşedintele (preşedintele UDMR Kelemen Hunor - n.red.) asupra situaţiei de la Cluj. La rândul său, preşedintele PDL Emil Boc - pentru că am vorbit cu el ca preşedinte de partid, nu ca premier - ştia ce s-a întâmplat şi a spus, la fel ca în declaraţia publică făcută cu o zi înainte, că trebuie să ne punem la masă şi să rezolvăm problema la Cluj", a explicat Mate.

El sugerează că şedinţa coaliţiei locale s-ar putea desfăşura mâine într-un veritabil samizdat. „Locul s-ar putea să nu-l dezvăluim presei, iar ora o vom stabili, împreună cu Daniel Buda, după ce ne vom consulta fiecare cu oamenii noştri care vor participa la întâlnire. Probabil va fi după-amiaza", a spus Mate.

UDMR a denunţat protocolul de colaborare cu PDL în Cluj-Napoca după ce primarul Sorin Apostu a anunţat că instituţia va organiza, săptămânal, pieţe volante de legume în parcarea din spatele bisericii "Sf. Mihail".

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .