O mie de zile guvernate de Boc

O mie de zile guvernate de Boc
Cinci guverne, 41 de miniştri, criză economică şi primul premier demis prin moţiune de cenzură - reperele clujeanului angajat la Palatul Victoria.

Pentru premierul clujean ziua de ieri a reprezentat o dublă aniversare: a împlinirea 45 de ani de viaţă şi 1.000 de zile consecutive în funcţia de prim-ministru. Nici demiterea din funcţie nu l-a îndepărtat de fotoliul din Palatul Victoria. Doar doi miniştri i-au rămas alături în toate cele 1.000 de zile.

Emil Boc a depus jurământul ca premier în 22 decembrie 2008, fiind, însă, abia a doua opţiune a preşedintelui Băsescu, după ce a fost refuzat de Theodor Stolojan. Guvernul Boc I a fost format din PDL şi PSD, având o majoritate confortabilă de peste 60% în Parlamentul României. Cu toate acestea, n-a rezistat decât puţin peste o jumătate de an, timp în care a supravieţuit unei prime moţiuni de cenzură. Demiterea ministrului Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a determinat miniştrii PSD să demisioneze în bloc în 2 octombire 2009. Portofoliile le-au fost preluate interimar de miniştrii PDL, Boc însuşi preluând portofoliul Educaţiei. Guvernul înjumătăţit a fost numit Boc II şi a rezistat doar 11 zile, devenind primul guvern postdecembrist demis prin moţiune de cenzură, în 13 octombrie.

Refuzul preşedintelui Băsescu de a desemna drept premier candidatul opoziţiei a dus la imposibilitatea învestirii unui alt cabinet, astfel că guvernul interimar (Boc III) a rămas în funcţie până după alegerile prezidenţiale. Victoria lui Traian Băsescu a generat o reconfigurare a forţelor politice, UDMR a părăsit tabăra opoziţiei, a fost urmat şi de reprezentanţii minorităţilor şi de grupul independenţilor (care urma să se transforme la începutul lui 2010 în partid politic) şi, astfel, în 23 decembrie 2009 s-a născut Cabinetul Boc IV.

Cu o majoritate fragilă, a patra echipă a lui Boc a rezistat unei noi moţiuni de cenzură. În 2 septembrie 2010 a avut loc o remaniere majoră a echipei, nu mai puţin de şase din cei 15 miniştri fiind înlocuiţi, printre ei figurând şi "greii" Radu Berceanu şi Adriean Videanu. Al treilea component al aşa-numitei triplete BVB, Vasile Blaga, avea să mai reziste în funcţie doar până în 27 septembrie, fiind forţat să demisioneze după protestul poliţiştilor. Masiv remaniat, executivul a fost redenumit Boc V şi a depăşit fără probleme trei moţiuni de cenzură formulate la finele anului trecut. În cursul acestui an, cabinetul a fost părăsit, prin demisie, de doi miniştri: Ioan Botiş, înlocuit cu Sebastian Lăzăroiu, la Muncă, şi Cseke Attila, înlocuit de Ritli Ladislau, la Sănătate.

"În mod cert, cele o mie de zile n-au fost întotdeauna cele mai liniştite zile, dar, până la urmă, e important să ai satisfacţia lucrului bine făcut, iar faptul că România nu resimte criza economică mondială aşa cum o resimt alte ţări i se datorează, în mod incontestabil, domnului prim-ministru Emil Boc. Suntem convinşi că mai sunt multe lucruri de făcut, dar e important că avem determinarea de a merge până la capăt în procesul de reformă", a declarat liderul PDL Cluj, deputatul Daniel Buda. Pentru cei 45 de ani de viaţă împliniţi, el i-a urat lui Boc "La mulţi ani, multă sănătate şi să-i dea Dumnezeu gândul cel bun şi pe mai departe".

Preşedintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, preferă să nu comenteze activitatea de premier a lui Boc. "De ziua de naştere a cuiva, oricine e obligat să-i ureze la mulţi ani. Şi eu îi urez lui Boc «La mulţi ani!», sănătate şi multă fericire. Ca premier, nu sunt eu în măsură să spun dacă a făcut lucruri bune sau rele, asta va aprecia electoratul. Pot spune doar că îl cunosc din 1996, de când am intrat în avocatură, şi am comunicat întotdeauna foarte bine", a comentat Mate.

Reprezentanţii opoziţiei tratează diferit omul Emil Boc, faţă de premierul cu acelaşi nume. "De ziua lui, nu pot decât să-i spun «La mulţi ani!» şi să-i doresc sănătate multă. În privinţa celor 1.000 de zile, e o surpriză pentru mine că a reuşit Băsescu să-l ţină atât de mult în funcţie. Atât", a fost comentariul preşedintelui PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară. La rândul său, şeful social-democraţilor clujeni, Remus Lăpuşan, apreciază că Boc a stat prea mult în fruntea guvernului. "În primul rând, «La mulţi ani!», de ziua lui. În al doilea rând, nu mă aşteptam să reziste o mie de zile în această funcţie, mai ales că nici faptele sale, ca premier, nu-l recomandau pentru o asemenea longevitate. România e în criză economică şi nu se văd îmbunătăţiri - acesta e rezumatul celor o mie de zile", a spus Lăpuşan.

Cifrele lui Boc

De-a lungul celor 1.000 de zile, Emil Boc a avut în subordine nu mai puţin de 41 de miniştri. Cei mai mulţi dintre aceştia, 22, au reprezentat PDL, 11 au fost social-democraţi, cinci au fost membri UDMR şi cinci, independenţi. Suma (22<11<5<5) dă un rezultat de 43, deoarece doi dintre miniştri şi-au modificat culoarea politică pe parcurs. Gabriel Oprea a intrat prima oară în guvern ca membru PSD, la revenire reprezentând grupul independenţilor, iar Theodor Baconschi a fost cooptat în guvern ca independent, fiind înregimentat, ulterior, în PDL. Inedit, timp de aproape trei luni, premierul Emil Boc s-a avut în subordine pe sine însuşi, ca ministru interimar al Educaţiei. Doar doi miniştri au rămas constant alături de Boc în toate cele 1.000 de zile: independentul Cătălin Predoiu, de la Justiţie, şi democrat-liberala Elena Udrea, iniţial la Turism, apoi la Dezvoltare şi Turism. Sub premieratul lui Boc cel mai instabil "job" a fost cel de ministru al Administraţiei şi Internelor, funcţie în care s-au rotit nu mai puţin de cinci miniştri, în şase mandate (social-democratul Dan Nica a ocupat funcţia în două rânduri).


Copilul lui Tişe, născut în aceeaşi zi cu naşul Boc

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a devenit tată exact în ziua când naşul său, Emil Boc, împlineşte 45 de ani. Soţia lui Alin Tişe, Camelia, a născut ieri un băieţel. Numele ales pentru copil este Cezar. Acesta este primul copil al cuplului Alin şi Camelia Tişe. Cezar a venit pe lume în aceeaşi zi cu Emil Boc, naşul de cununie al părinţilor săi, doar că 45 de ani mai târziu. "Este un sentiment aparte. M-am bucurat, mai ales că naşterea a fost uşoară", a spus preşedintele Consiliului Judeţean. Nou-născutul a venit pe lume la ora 05:25 şi are 3,200 kg şi 57 cm. Camelia Tişe a născut asistată chiar de prefectul Clujului, profesorul Florin Stamatian.

 

Comenteaza