2012: Sondajele indică “meci egal” la Cluj
- Scris de Valentin Malaescu
- 08 Ian 2012, 22:07
- Politica
- Ascultă știrea

În ciuda grelei lovituri de imagine recepţionată în urma scandalului Apostu-Bica, democrat-liberalii nu concep că ar putea scăpa din mâini conducerea administraţiei clujene. Pe de altă parte, liberalii sunt convinşi că vor "îngălbeni" Clujul. UDMR are un singur scop: păstrarea "acţiunii de aur". Sondajele de opinie dau "meci egal" între PDL şi USL.
Democrat-liberalii susţin că vor fi menţinuţi la putere tocmai de cei cărora le-au tăiat salariile şi le-au taxat pensiile. "În 2012 ne aşteptăm să câştigăm alegerile şi să rămânem la conducerea municipiului Cluj-Napoca, a judeţului Cluj şi a ţării, pentru că am demonstrat că ştim care sunt nevoile oamenilor. Chiar dacă am fost nevoiţi să tăiem din salarii şi pensii, am preferat să le putem plăti în continuare. Sunt convins că românii au capacitatea de a vedea ce se întâmplă în alte state, cum ar fi Grecia, Spania, Italia, Irlanda sau Ungaria", a declarat preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda.
În schimb, liberalii, care dau candidaţii USL la Primărie şi preşedinţia Consiliului Judeţean, sunt convinşi că vor prelua hăţurile administraţiei locale. "Ne aşteptăm ca, în fine, atât judeţul, cât şi municipiul să devină liberale, iar candidaţii noştri, Horea Uioreanu la preşedinţia Consiliului Judeţean şi subsemnatul la Primărie, să câştige şi, după 2012, Clujul să cunoască, în sfârşit, prosperitatea", a declarat preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară. El respinge speculaţiile privind o posibilă fractură în USL datorită unei scăderi electorale relevată de ultimele sondaje de opinie, care coboară, în premieră, alianţa opoziţiei sub 50%. "Eu fac parte din conducerea centrală a PNL, particip la discuţiile la vârf în cadrul USL-ului şi vă garantez că există unitate totală în USL. Aşa-zisa scădere în sondaje este o tehnică de propagandă a PDL, încercând să deruteze electoratul nostru. Nu ţine şi populaţia aşteaptă, totuşi, marea schimbare", a comentat Nicoară. Deşi organizaţia municipală a liberalilor stă de mai bine de un an sub rotaţia conducerilor interimare, se pare că nici în 2012 nu îşi va alege o conducere legitimă. "În general, în anii în care există alegeri generale nu prea se fac alegeri interne, aşa încât vom evita să facem dezorganizare chiar şi în ideea de a face reorganizare", a explicat Nicoară.
Omologul său social-democrat, Remus Lăpuşan, susţine că în 2012 toate energiile PSD vor fi canalizate exclusiv spre câştigarea alegerilor sub sigla USL. "Nici vorbă să se rupă USL-ul, suntem în linie dreaptă, în tot acest an politic toate energiile noastre vor fi canalizate spre câştigarea alegerilor sub sigla USL", a afirmat Lăpuşan. Şi el susţine că sondajele care anunţă prăbuşirea alianţei opoziţiei sunt falsificate. "Nici ceilalţi competitori nu stau cu mâna în sân şi aruncă pe piaţă tot felul de fumigene. De fapt, USL are acum 51-55% şi sunt convins că vom câştiga alegerile cu 56-57%", a apreciat Lăpuşan.
UDMR-ul are, în schimb, o singură aşteptare de la anul electoral 2012: să-şi păstreze rolul şi votul decisiv la guvernare, atât la Bucureşti, cât şi la Cluj. "Cel puţin în cazul municipiului şi al judeţului Cluj, să nu se poată lua o hotărâre fără să fim întrebaţi. În privinţa alegerilor parlamentare, ne dorim să avem reprezentanţi în ambele Camere, dar şi în guvern. Ultimii 21de ani au demonstrat că întotdeauna e nevoie de prezenţa unei formaţiuni lucide şi stabile. Am ajuns ultimii care nu ne-am schimbat denumirea şi sigla şi am demonstrat că avem resursa necesară pentru a delega în funcţii de decizie oameni care ştiu ce au de făcut", a afirmat fostul lider al UDMR Cluj, viceprimarul Laszlo Attila.
Posibil tandem Tişe - Nicoară
Cel mai recent sondaj de opinie, efectuat de Operation Research, la finele anului trecut, în municipiul Cluj-Napoca indică un posibil scor egal între putere şi opoziţie în privinţa celor mai vânate două funcţii din Cluj. Astfel, indiferent de numele adversarului pe care l-ar putea arunca în luptă PDL-ul, Marius Nicoară va câştiga funcţia de primar. Pe Emil Boc l-ar învinge cu 41% la 38%, pe Alin Tişe, cu 42% la 37%, iar cu Sorin Apostu ar "face scor": 51% la 17%. Candidaţii altor formaţiuni politice n-ar conta în această competiţie. Amintim că, potrivit noii legi electorale, primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, mandatul revenind primului clasat, indiferent de procentul obţinut. Dacă ar vota numai alegătorii din municipiul Cluj-Napoca (mai mult de jumătate din alegătorii întregului judeţ), Alin Tişe şi-ar conserva fără emoţii funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, adunând 47% dintre opţiuni, faţă de doar 28%, cât ar strânge candidatul USL, Horea Uioreanu. Sondajul Operation Research a fost realizat în perioada 8-20 decembrie 2011 pe un eşantion de 1.420 de subiecţi din Cluj-Napoca.