Băsescu s-a supărat pe lume şi şi-a retras Legea sănătăţii

Băsescu s-a supărat pe lume şi şi-a retras Legea sănătăţii
Valul în creştere al protestelor populare l-a determinat pe Traian Băsescu să ceară retragerea Legii sănătăţii. SMURD este salvat.

Pentru medicul Manuel Chira, gestul preşedintelui marchează începutul sfârşitului de regim. Reprezentant al formaţiunii care dă ministrul Sănătăţii, Mate Andras Levente crede că reforma în acest domeniu trebuie regândită.

Critic vehement, dar aplicat, al proiectului de lege a sănătăţii gestat în laboratoarele Cotroceniului, consilierul local PNL Manuel Chira, medic cardiolog, crede că Băsescu s-a temut de o nouă revoluţie. "După tentativa reorganizării administrativ-teritoriale, asta este a doua iniţiativă proprie, care îi explodează lui Băsescu în faţă. Sincer, eu mă aşteptam să o retragă, pentru că şi-a dat seama că-şi va scula în cap tot poporul. Se temea de ce se anunţase pentru mâine (astăzi, n. red.), la ora 14:00. Păi, revoluţia a pornit de la o chestie mult mai măruntă, aia cu Laszlo Tökes", a comentat Chira.

În opinia sa, gestul lui Băsescu marchează începutul sfârşitului. "După părerea mea, e sfârşit de regim. Nu mai au idei şi cele pe care le mai scot le explodează toate în faţă. E cel mai mare tupeu posibil: tu promovezi o lege şi acuma ceri guvernului s-o retragă, de parcă guvernul ar fi vinovat", a adăugat Chira. Reprezentant al formaţiunii care are în administrare portofoliul Sănătăţii, liderul grupului UDMR din Camera inferioară a Parlamentului, preşedintele UDMR Cluj, Mate Andras Levente, susţine că acest pas înapoi nu trebuie să însemne oprirea reformei.

"E nevoie de reformă în Sănătate. Personal, cred că ar trebui luat tot ce este bun din alte ţări care au sisteme de sănătate performante. Chiar dacă guvernul va da curs solicitării preşedintelui şi va retrage legea, cred că putem să gândim primii pentru reforma începută de noi (UDMR, n. red.) încă de pe vremea ministrului Hajdu Gabor. Dar acest lucru trebuie făcut cu o consultare mai largă şi fără a fi afectaţi SMURD, banii din sistem şi asigurările de sănătate", a declarat Mate.

 

 

Comenteaza