Băsescu l-a sărutat pe ambii obraji pe Boc, după depunerea jurământului de către noul Cabinet

Băsescu l-a sărutat pe ambii obraji pe Boc, după depunerea jurământului de către noul Cabinet
Preşedintele Traian Băsescu l-a sărutat pe ambii obraji pe fostul premier Emil Boc, la încheierea ceremoniei de depunere a jurământului de către membrii Guvernului Ungureanu, şeful statului având de altfel un discurs în care le-a mulţumit în mai multe rânduri lui Boc şi foştilor miniştri.

"Ceremonia s-a încheiat, şampanie nu avem", a spus Boc, la finalul ceremoniei, de la Palatul Cotroceni, în care membrii noului Guvern au depus jurământul.

În discursul său, Băsescu a mulţumit fostului premier Emil Boc şi membrilor Cabinetului său. El a precizat că s-a simţit "extrem de legat de un guvern care a avut pe umerii lui asemenea responsabilităţi".

La finalul ceremoniei, Traian Băsescu l-a sărutat pe Emil Boc pe ambii obraji, a dat mâna cu foştii miniştri şi a stat de vorbă cu noii membri ai Cabinetului şi cu cei prezenţi la eveniment.

"Acum este un moment în care trebuie să ne bucurăm", le-a spus preşedintele acestora, înainte ca microfoanele să fie închise, iar în sală să fie difuzată muzică de ambianţă.

Ulterior, şeful statului s-a retras din sala unde a avut loc depunerea jurământului împreună cu membrii noului Guvern pentru a face o fotografie de grup.

Fostul premier Emil Boc a mai rămas câteva minute alături de foştii miniştri şi unii lideri ai PDL şi UNPR prezenţi la eveniment, care l-au felicitat de asemenea.

 

Comenteaza