Băsescu: 7 puncte din programul de guvernare şi discursul lui Ponta coincid

Băsescu: 7 puncte din programul de guvernare şi discursul lui Ponta coincid
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, că, analizând programul de guvernare şi cele 15 puncte din discursul liderului PSD Victor Ponta, a constatat că şapte puncte coincid, ceea ce poate însemna că există o bază solida de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament.

Şeful statului a menţionat, în declaraţiile de presă susţinute după consultările de la Cotroceni, la care au participat doar formaţiunile din coaliţie, că, legat de dialogul cu opoziţia, a propus partidelor parlamentare să înceapă negocieri care să vizeze condiţiile în care opoziţia să revină în Parlament.

Băsescu a spus că în acest weekend a analizat şi programul de guvernare şi cele 15 puncte prezentate de liderul PSD Victor Ponta în discursul susţinut în Parlament la învestirea Guvernului Ungureanu şi a constatat că şapte puncte coincid.

"Dacă şi partidele vor vedea această coincidenţă, înseamnă că există o bază solidă de discuţie pentru eventuala revenire a opoziţiei în Parlament", a adăugat el.

 

Comenteaza