“Centura de diamant”, dată pe mâna procurorilor
- Scris de Valentin Malaescu
- 27 Feb 2012, 22:01
- Politica
- Ascultă știrea

Fără a nominaliza persoane sau nume de firme, denunţul penal depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj cere, practic, investigarea întregii derulări a acestui proiect, de la desfăşurarea procedurii de achiziţie, proiectare, modul în care au fost efectuate studiile geo-tehnice, atribuirea contractului către firma Vegyepszer (despre care Uioreanu afirmă că ar fi fost în insolvenţă inclusiv în momentul în care au obţinut contractul) la modul de obţinere a autorizaţiilor şi avizelor necesare, dar mai cu seamă investigarea modului în care costurile s-au triplat pentru o lucrare neterminată, cu termenul de execuţie mult depăşit şi cu lucrări care continuă să se surpe. "Denunţul este împotriva celor care au făcut proiectarea, care au urmărit această lucrare, a celor care au făcut caietele de sarcini, a tuturor celor care pot fi găsiţi vinovaţi de risipirea banului public, pentru că e vorba de foarte, foarte mulţi bani publici, în jur de 100 de milioane de euro. Este inadmisibil ca o lucrare care se licitează la 60 de milioane de euro să ajungă la de trei ori preţul, fără ca cineva să fie tras la răspundere, deşi lucrarea nu e terminată şi nici calitatea ei nu e cea care trebuie", a declarat Uioreanu.
Procurorilor le revine obligaţia de a identifica vinovăţiile şi vinovaţii. ZIUA de CLUJ a solicitat, în repetate rânduri, intervenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pe centura Vâlcele - Apahida, fără ca aceştia să reacţioneze.