USL Cluj a scos “şarja” a doua de candidaţi

USL Cluj a scos “şarja” a doua de candidaţi
Alianţa opoziţiei a anunţat încă 15 candidaţi de primari în judeţ. Liberalii se plâng că PDL le-a racolat primarul care conduce comuna lui Emil Boc.

USL a ajuns să-şi stabilească 62 din cei 82 de candidaţi uninominali pentru alegerile locale din 10 iunie. Deocamdată nu există nici un conservator între ei. Liderii locali ai opoziţiei se plâng că PDL a început să le racoleze aleşii aflaţi în funcţie. Doi liberali se pare că au cedat deja.

USL Cluj a anunţat încă 15 candidaţi pentru funcţiile de primari, opt social-democraţi şi şapte liberali. Astfel PSD a ajuns la un număr de 32 de candidaţi, iar PNL la 30, inclusiv primii stabiliţi: Marius Nicoară pentru Primăria Cluj-Napoca şi Horea Uioreanu pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Neclară este, în continuare, situaţia la Câmpia Turzii, unde PSD şi PNL l-au anunţat drept candidat USL pe social-democratul Radu Hanga. Conservatorii insistă însă să meargă cu propriul candidat, recordmanul judeţului la traseism politic, Avram Gal, aflat la al optulea partid politic, după ce a trecut inclusiv prin PSD şi PNL. Conflictul a ajuns inclusiv pe masa conducerii centrale a USL, care a decis realizarea unui sondaj de opinie local, pentru a alege candidatul cel mai bine plasat dintre cei doi. "Până nu va apărea, dacă va apărea, vreo altă decizie de la Bucureşti, candidatul USL pentru funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii e domnul Radu Hanga", a declarat şeful PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

În schimb, o altă incertitudine este pe cale de a fi depăşită. Deşi candidatura la Primăria Dejului a fost atribuită PSD-ului, numele candidatului reprezenta o necunoscută, din pricina conflictului personal dintre primarul în funcţie, Costan Morar, şi liderul filialei locale a PSD, deputatul Cornel Itu. Dacă Morar acuza acapararea filialei de către "clanul Itu", deputatul îi reproşa primarului că, odată ales, a uitat de partidul care l-a propulsat în funcţie. Se ajunsese chiar la suspendarea lui Morar din partid, pentru şase luni. Potrivit unor surse din PSD, în acest moment Morar va recâştiga funcţia de primar "din orice poziţie ar candida". Drept urmare, Itu a fost obligat să-şi calce pe mândrie, deşi susţine că fără sprijinul USL Morar ar pierde funcţia. "Morar are nevoie de USL pentru a câştiga şi va candida din partea USL. Săptămâna aceasta vom avea o şedinţă a biroului local PSD şi îl vom desemna pe Morar drept candidat al USL, spre binele partidului, al USL şi al locuitorilor Dejului. A fost, e adevărat, o dispută, dar una constructivă, între consilieri şi primar, între partid şi primar, dar totul a fost spre binele cetăţenilor, pentru că toate proiectele de infrastructură, piaţa ş.a.m.d., au fost făcute cu girul consilierilor PSD şi PNL. În acest moment conflictul dintre noi este stins", a declarat Itu.

Au început racolările

Atât liberalii, cât şi social-democraţii se plâng că PDL a declanşat campania de racolări de primari în funcţie şi în Cluj. Liberalii susţin că au pierdut deja primii doi oameni: primarul din Mărgău (comuna natală a lui Emil Boc) Mircea Suciu, şi viceprimarul din Ciucea, Radu Abrudan. "Se fac presiuni asupra primarilor, sunt mituiţi cu alocări de la rezerva guvernului, în două tranşe. Astfel, celor care promit că vor candida pentru PDL li se va aloca o parte din bani prin hotărâre de guvern zilele acestea, urmând ca restul banilor să-i primească, în acelaşi mod, în timpul campaniei electorale, dar numai dacă vor candida pentru PDL. Aşa ne-a fost racolat viceprimarul din Ciucea, inclusiv primarul din Huedin, Mircea Moroşan, a făcut presiuni la Ciucea. PDL l-a şi anunţat deja drept candidatul lor. Primarul nostru din Mărgău a mai fost racolat, dar acolo din motive electorale. I s-a spus că n-ar fi avantajat să candideze pentru USL", a declarat vicepreşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu.

Moroşan a respins acuzaţiile. "Horică e prietenul nostru şi e pitoresc. Îi transmit bezele, dar ce presiuni să fac eu, că-s un simplu primar, nu-s ministru să promit bani. Am înţeles că cel din Ciucea e nemulţumit că, pentru USL, va candida primarul PSD aflat în funcţie. Dar toţi ăştia în situaţia lui s-au supărat. La fel e la Călăţele, la Mărişel, la Cojocna", a răspuns Moroşan. La rândul său, vicepreşedintele PDL Cluj, deputatul Petru Călian, neagă racolările. "Domnul deputat Uioreanu a intrat în campanie electorală. Astea-s poveşti pe care nu le cred nici copiii de grădiniţă. Liberalii sunt cei care încearcă să racoleze primarii noştri, ducându-i la picnicuri şi grătare. Nu ştiu ce vor face cei doi pomeniţi, dar, dacă vor veni la noi, cu siguranţă n-o vor face pentru că i-am momit cu ceva", a afirmat Călian. Cei doi "racolaţi" n-au putut fi contactaţi.

Candidaţi noi PNL

Huedin - Valentin Sucilă
Aluniş - Mihai Sav
Chiuieşti - Gavrilă Mihuţ
Cojocna - Ioan Şerban
Sînpaul - Ovidiu Colceriu
Bobâlna - Ana Toma
Sic - Gabriel Socaciu

Candidaţi noi PSD

Izvorul Crişului - Silviu Boboş
Iclod - Emil Pârţoc
Mihai Viteazu - Gligor Sasu
Gilău - Dumitru Sfârlea
Căianu - Vasile Pop
Ceanu Mare - Alexandru Rusu
Poieni - Ioan Dejeu
Mănăstireni - Viorel Toşa

 

 

Comenteaza