“Partidul de intelectuali” îşi epurează intelectualii
- Scris de Valentin Malaescu
- 03 Apr 2012, 00:02
- Politica
- Ascultă știrea

Cel mai critic democrat-liberal la adresa propriului partid, considerat fermentul reformei PDL, europarlamentarul Cristian Preda, a fost exclus din partid. Opoziţia spune că PDL e cel care pierde, dar refuză să-i deschidă uşa fostului consilier de la Cotroceni.
"Un abuz pus la cale de Elena Udrea", a calificat Preda votul din Biroul Permanent Naţional (BPN). Formal, el nu este, încă, exclus din partid. Datorită statutului său de europarlamentar, el nu poate fi sancţionat decât de către Consiliul Naţional (CN) al partidului, BPN urmând doar să propună forului ierarhic superior excluderea lui Preda. Până acum, însă, n-au existat situaţii în care CN să nu dea curs unei solicitări a BPN. "Îmi voi face dreptate!", a ameninţat Preda. Singura cale statutară în care Preda îşi poate "face dreptate", este contestarea sancţiunii, în cazul în care îi va fi aplicată, la Comisia Naţională pentru Integritate, Statut, Etică şi Litigii (CNISEL), al cărei şef este preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda.
El a refuzat însă să facă orice comentariu privind excluderea lui Preda. "Nu comentez o decizie luată în cadrul partidului. În partid se discută până la luarea deciziei, după care aceasta se aplică şi nu se mai discută", a fost singurul său comentariu. Deranjat de calificarea lui Preda ca făcând parte din categoria "intelectualilor", preşedintele PDL, Emil Boc, a afirmat că această categorie include întreg partidul. "Nimeni nu împarte în PDL partidul în intelectuali şi în non-intelectuali. Eu cred că tot PDL-ul este un partid de intelectuali. Nu se pune în discuţie o asemenea afirmaţie", a declarat Boc. Buda a refuzat să comenteze şi aceste cuvinte. "Este o afirmaţie care trebuie luată ca atare", s-a limitat să spună Buda.
În schimb, vicepreşedintele PDL Cluj, deputatul Petru Călian, susţine că, scăpând de Preda, partidul ar avea doar de câştigat. "Personal, susţin excluderea lui Cristian Preda din partid, pentru că atunci când vorbim de statut şi de reguli nu ne uităm cât de intelectual sau de ne-intelectual e cel în cauză. Preda a atacat în permanenţă PDL-ul. Sigur, se pot exprima puncte de vedere negative, dar în interior, nu în exterior", a comentat Călian. În schimb, el nu împărtăşeşte opinia şefului său de partid. "Eu spun că PDL e un partid format din diverse categorii sociale, cu diverse niveluri de pregătire", a afirmat Călian.
Şeful liberalilor clujeni, senatorul Marius Nicoară, consideră că PDL va avea de pierdut la capitolul imagine. "PDL se desparte de un om care a vorbit ca într-un partid democrat, dar care nu e democrat, deşi aşa se numeşte, cum nici liberal nu e, deşi are acest cuvânt în titlu. Probabil e o pierdere de imagine, electoratul intelectual va taxa această decizie", a apreciat Nicoară. Cu toate acestea, el nu i-ar deschide lui Preda uşa USL-ului. "Nu cred că are loc în USL, de prea multe ori a jucat murdar împotriva partidelor componente ale USL", a spus Nicoară. În schimb, el a taxat extrem de dur cuvintele lui Boc. "A spune că PDL e un partid format doar din intelectuali e o afirmaţie care jigneşte restul oamenilor. Nici PNL, partid considerat elitist, nu-şi doreşte în rândurile sale doar intelectuali. Ne dorim şi ne face plăcere să avem între noi şi oameni cu studii medii. Un bun meseriaş e la fel de valoros ca orice vârf universitar sau academic. Afirmaţia lui Boc e una discriminatorie", a conchis Nicoară.
Şi preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, apreciază că Preda e o pierdere pentru PDL. "Cred că domnul Preda are un anumit segment electoral care îl simpatizează şi pe care PDL s-ar putea să-l piardă. El a fost în permanenţă o voce distinctă, care şi-a spus opiniile, dar care n-avea loc într-un partid în care nimeni n-are dreptul la opinii personale şi toţi execută ce le ordonă şeful de la Cotroceni", a spus Lăpuşan. Cu toate acestea, şi el a afirmat că "nici într-un caz" Cristian Preda nu va avea loc în USL. El a ironizat afirmaţia lui Boc referitoare la PDL, partid exclusiv de intelectuali. "Păi, cu intelectualii au început epurările. Cred că Boc n-a ştiut cui se adresează. Intelectualii se distanţează şi de Emil Boc, şi de politica pe care o promovează", susţine Lăpuşan.