Liberalii cer vânzarea locuinţelor ANL

Liberalii cer vânzarea locuinţelor ANL
Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, solicită primăriei deblocarea procesului de vânzare a apartamentelor din blocurile ANL către chiriaşii care îndeplinesc condiţiile legale. Chiriaşii care au dreptul legal şi ar dori să cumpere apartamentele pe care le ocupă nu o pot face pentru că acestea nu sunt intabulate.

"Primăria are datoria să ajute tinerii să obţină o locuinţă. Trebuie să vândă aceste apartamente, iar cu acei bani să construiască altele", a afirmat Nicoară. El a fost susţinut de liderul grupului PNL din Consiliul Local, Steluţa Cătăniciu. "Aceste locuinţe sunt neintabulate de 10-12 ani. În aceste condiţii, nu pot fi vândute. Dar trebuie vândute tocmai pentru a putea construi locuinţe pentru tineri, pe banii tinerilor. În schimb, primăria le măreşte chiria. Primăria nu e ANAF, să împovăreze tinerii cu chirii şi taxe uriaşe, ca să aibă bani să dea firmelor de casă ale PDL-ului contracte de sute de milioane", a declarat Cătăniciu. Ea a militat şi pentru rezolvarea cât mai rapidă a litigiului privind terenul revendicat pe care e construit blocul ANL de pe strada Mehedinţi, altfel procesul s-ar putea prelungi, iar apartamentele de acolo ar putea fi vândute, estimează Cătăniciu, peste "vreo 10 ani".

Comenteaza