Ponta se duce la Educaţie pentru o discuţie cu ministrul interimar privind Bacalaureatul
DISTRIBUIE
Premierul Victor Ponta va merge, mâine, la Ministerul Educaţiei, pentru a avea cu ministrul interimar Liviu Pop o discuţie legată de organizarea examenului de Bacalaureat din acest an.
Ieri, premierul a afirmat că "Guvernul Boc şi-a bătut joc de finanţarea bacalaureatului, tăind banii profesorilor".
"Trebuie să vedem ce putem repara din ceea ce şi-a bătut joc guvernul Boc", i-a spus Ponta ministrului interimar Liviu Pop, în faţa jurnaliştilor, la începutul şedinţei de guvern.
Fostul ministru Cătălin Baba a spus însă că premierul este, "din nou, corigent la Educaţie" când afirmă că guvernul Boc a tăiat banii profesorilor responsabili de examenul de bacalaureat, precizând că sumele respective sunt aceleaşi din 2009, când ministru al învăţământului era de la PSD.
DISTRIBUIE
Comenteaza











