Blaga confirmă: Băsescu vine la mitingul de sâmbătă de la Cluj

Blaga confirmă: Băsescu vine la mitingul de sâmbătă de la Cluj
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat ieri prezenţa preşedintelui suspendat al României, Traian Băsescu, la mitingurile pe care partidul le organizează în ţară, primul fiind cel de sâmbătă de la Cluj.

Blaga a spus ieri că i-a prezentat lui Băsescu un calendar al mitingurilor în campania pentru referendumul din 29 iulie, iar acesta a spus că va participa la ele, transmite Agerpres.

Mitingul de la Cluj va avea loc sâmbătă de la ora 11 în piaţa "Lucian Blaga" din centrul oraşului, zi care coincide cu prima zi în care traficul auto este închis pe străzile Napoca, Eroilor şi laturile estică, sudică şi vestică ale pieţei Unirii. PDL Cluj a trimis ieri cererea pentru aprobarea mitingului la Primăria Cluj-Napoca, instituţie condusă de fostul preşedinte PDL Emil Boc. În cerere, partidul arată că se aşteaptă la o prezenţă de 20.000 de persoane.

Comenteaza