MRU îşi lansează asociaţia la Cluj: "În România e anarhie". Vezi cu ce vrea să-i convingă pe români să i se alăture VIDEO

MRU îşi lansează asociaţia la Cluj:
Situaţia politică din România este una de anarhie, spune fostul şef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, prezent azi la Cluj pentru a-şi lansa asociaţia, "Initiativa Civică de Centru Dreapta", una în jurul căreia vrea să coalizeze intelectualitatea din România.

"Asistăm îna cest moment, pur şi simplu, la un haos în jocul politic pe care pe drept cuvânt îl numim anarhie", spune Ungureanu la Cluj. "Numai anarhie este cea în care au fost tratate institutii elementare oricărei democraţii. E ca si când un jucător de fotbal ia mingea în mână în timpul jocului şi decide că de atunci se joacă rugby, iar după meci mai pleacă şi cu mingea acasă".

Iniţiativa Civică de Centru Dreapta se lansează azi la Cluj, iar Ungureanu se întâlneşte după-masă la 16.30 cu clujenii şi mâine cu membrii PDL care participă la mitingul din centrul oraşului. Iniţiativa a fost lansată azi la Cluj de Ungureanu şi de prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda. Acesta din urmă "ambiţia majoră" a iniţiativei este cea de a ralia oamenii care fac parte din partide politice cu cei care, fără a dori să intre într-un partid, doresc să se exprime politic. "Am identificat în acest moment dorinţa unei părţi semnificative a cetăţenilor români de a-şi spune cuvântul", spune Preda.

Ungureanu spune, pe fondul protestelor din iarnă şi ale celor de săptămâna trecută, că în România "este încă posibilă o mobilizare în numele unei cauze juste". "Mesajele primite de Ponta (Victor Ponta, premierul României-n.red.) de la Bruxelles sunt de o duritate fără precedent în Europa", spune MRU. "Nervozitatea e maximă, de altfel şedinţa de săptămâna viitoare a Colegiului Comisarilor va analiza situaţia României".

Comenteaza