Referendumul celor mici de la Cluj
- Scris de Valentin Malaescu
- 20 Iul 2012, 22:14
- Politica
- Ascultă știrea

Dacă principalii combatanţi politici, PDL şi USL, nu par dispuşi să consume prea multă energie în campania electorală pentru referendum, iar UDMR a decis să privească jocul de pe margine, nici pentru partidele mici dilema „cu sau fără Băsescu" nu prezintă mai mare importanţă.
Am decis să începem periplul pe la sediile partidelor mici, pentru a vedea ce înseamnă referendumul pentru ele, cu una dintre cele mai noi formaţiuni politice, dar cu cea mai rapidă ascensiune. La prima participare în alegerile locale PPDD a şi câştigat trei mandate de consilieri judeţeni şi unul de consilier municipal. La Cluj-Napoca, partidul patronului OTV, Dan Diaconescu, şi-a găsit sediu într-un bazar. După minute bune de rătăcit prin labirintul Pieţei Mărăşti, reporterii ZIUA de CLUJ au avut nevoie de îndrumarea administratorului clădirii pentru a descoperi, într-un colţ mai mult decât izolat al celui de-al doilea etaj, într-un stand cu pereţi transparenţi ca al oricărui magazin din incintă, sediul PPDD Cluj. La intrare ne-a întâmpinat un pensionar amabil, care asigura permanenţa. În rest, sediul era gol. „Eu sunt simplu membru, nu vă pot spune eu care e poziţia partidului faţă de referendum. Dacă doriţi, vă dau numărul de telefon al domnului preşedinte Nemeş", s-a oferit Vasile Moldovan.
I-am explicat că ne interesează doar ce se întâmplă în sediu în acel moment. „Apăi mai vin, din când în când să se înscrie. Merge destul de bine, sunt zile în care vin şi câte 10", spune Moldovan. Totuşi, acceptă să ne spună opinia sa în privinţa referendumului. „Ăsta e strict punctu' meu de vedere, nu ştiu care e poziţia partidului. Avem de ales dintre două rele pe cel mai mic. Io zic că mai puţin rău ar fi Băsescu. Io în Crin Antonescu şi în Ponta n-am nici un fel de încredere, în primu' rând că n-au o capacitate ce are preşedintele ţării şi n-au de unde să ştie cât ştie unu' bătrân. Deci n-au experienţă. Ăştia, cu televiziunile lor (sic!), nici nu mă mai pot uita la câte prostii spun. Antonescu o promis că atâta cât a fi preşedinte nu schimbă pe nime'. Acuma vrea să schimbe CNA-u' şi serviciile şi tot", a explicat Moldovan.
De cealaltă parte a baricadei se află un partid aflat în situaţie inversă, cu vechime, dar în cădere liberă. În gangul care duce spre sediul PRM ne întâlnim cu cel mai fidel membru al filialei clujene, „locotenent-colonel în rezervă Mănuş Gheorghe, membru al Biroului Executiv Judeţean al PRM", după cum se recomandă. Scoate cel mai proaspăt exemplar din Tricolorul din cutia poştală, după care descuie uşa sediului. PRM lucrează după program. „14:00 - 20:00" scrie pe uşa partidului. Totuşi, Mănuş a venit mult mai repede, e abia 12:30. „Am mult de lucru", ne explică. Poze cu tribunul Vadim, cu Funar, cu Avram Iancu, stema partidului şi tricolorul tapetează pereţii sediului. Chiar lângă poza preşedintelui PRM descoperim un portret al lui Vlad Ţepeş, cu textul: „Voi trata hoţia, crima şi necinstea prin clisme solide cu extract de copac de esenţă tare şi ascuţit!". Mănuş ne prezintă cu mândrie o pancartă din campanii electorale trecute, cu versuri din lirica PRM: „Suntem la capătul răbdării / Cu viaţa grea ce o trăim / De aceea, în fruntea Ţării, / Este nevoie de VADIM!" (am respectat grafia originală).
Mănuş ştie exact poziţia partidului faţă de referendum. „Noi, de referendum, am hotărât ca să mobilizăm şi pe-ai noştri şi simpatizanţii, dar şi pe ceilalţi cetăţeni, să vină masiv la vot, să facem jumătate plus unu, că altfel nu se validează şi câştigă Băsescu", ne-a spus Mănuş. El ne dezvăluie şi tactica PRM. „Avem o aprobare de la primărie pentru o măsuţă aici, în faţă la sediu, în care o să dăm la oameni nişte pliante de-ale noastre, nişte ziare Tricolorul şi în ultima zi de campanie o să scoatem şi tineretul să ieşim mai masiv, că ultima impresie contează întotdeauna", ne explică Mănuş. Oamenii lui Vadim au şi slogan de campanie. „Neparticiparea la vot înseamnă favorizarea infractorului, de fapt a infractorilor, că am auzit că-s mai mulţi acuma, nu numai unul", spune Mănuş.
Încercăm să aflăm cu cine votează urmaşii comuniştilor, însă la sediul Partidului Alianţa Socialistă (PAS) bate vântul. Doar un pensionar, care manevrează copiatorul aflat în aceeaşi incintă de sub primăria veche, e prezent. „Nu-i nimeni la partid. Io n-am treabă cu ei, mi-am cumpărat «garsonieră» în cimitir, aşa că-s asigurat, în rest, altceva nu mă mai interesează. Prietenii mi-au sugerat s-o închiriez până m-oi muta acolo (râde). Dacă vor să-mi ia şi amărâta asta de pensie, s-o ia, în p... mamii lor, nu mă interesează", ne spune omul. Binevoitor, ne deschide uşa şi ne permite accesul în sediu.
Descoperim un veritabil minimuzeu al relicvelor Epocii de Aur. Stema Republicii Socialiste România străjuieşte la loc de cinste, pe un perete. Într-un cuier atârnă o şapcă de activist. Piesele de rezistenţă sunt un aparat de radio uriaş Electrica şi un magnetofon Kashtan.
Am încercat să dăm şi de PNŢCD. Din păcate, cel puţin la Cluj, fostul mare partid istoric pare să fi ajuns la staţia finală. Sediu în oraş nu mai are. Din vechiul sediu, cel din parc, a fost evacuat acum două luni, clădirea fiind retrocedată. Până acum partidul a depus două cereri la primărie pentru a i se repartiza, conform legii, un sediu, dar n-a primit nici un răspuns. Mai mult, organizaţia judeţeană nici lideri nu mai are, după ce vechea conducere şi-a depus mandatul în urma unor noi rezultate dezastruoase la alegerile locale. Cine să se mai ocupe de referendum?