Victor Ponta: Românii să nu se teamă de cvorum VIDEO

Victor Ponta: Românii să nu se teamă de cvorum VIDEO
USL vrea să îl forţeze pe Traian Băsescu să demisioneze chiar dacă, în urma referendumului, preşedintele suspendat se va întoarcfe la Cotroceni. Victor Ponta a declarat că, dacă duminică vor vota împotriva lui Traian Băsescu mai mulţi români decât l-au ales în 2009 în funcţia de preşedinte, acesta trebuie să plece. Liderii PDL sunt însă de altă părere.

Victor Ponta mizează pe numărul mai mare al celor care ar putea să voteze împotriva lui Traian Băsescu, comparativ cu voturile obţinute de acesta în 2009.

"Să nu vă temeţi de cvorum. Dacă duminică pe 29 iulie peste 5 200.000 de români, adică atâţia cât l-au votat pe Băsescu în 2009, adică peste 5.200.000 de români vor veni la vot şi vor vota DA, atunci Traian Băsescu trebuie să plece şi va pleca", a declarat Victor Ponta.

Liderii PDL văd posibil un alt scenariu.

"Aş putea să-i răspund printr-o întrebare! Dacă referendumul nu va fi validat, va pleca Victor Ponta la braţ cu Crin Antonescu? Aşa au promis. Sper să se ţină de cuvânt", a spus Petru Călian, deputat PDL.

Pentru validarea referendumului e necesară o prezenţă la vot de 50 la sută plus 1 dintre alegătorii înscrişi pe liste, adică aproximativ 9.100.000 de români.

 

Comenteaza