Totul pentru prezenţa la vot, totul pentru victorie

Totul pentru prezenţa la vot, totul pentru victorie
Înaintea unui referendum în care numărul voturilor a ajuns mai important decât direcţia lor, ultimele atacuri politice vizează fraudarea participării la vot.

Până ieri, USL acuza PDL că vrea să monitorizeze video intrările în secţiile de vot pentru a intimida oamenii să nu se prezinte la urne. În ultima zi de campanie a venit rândul apărătorilor lui Băsescu să atace: USL ar încerca să fraudeze voturile alegătorilor plecaţi din ţară în ziua referendumului. Începută mai mult decât modest, campania pentru referendum a avut şi momentele sale inedite, cu afişe agramate sau fluturaşi electorali aşa-zis „otrăviţi".

„Fac apel la USL să nu facă nimic pentru a vicia voinţa românilor", a declarat preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda. El susţine că social-democraţii clujeni ar încerca să „aducă la vot" alegătorii care duminică vor fi plecaţi din ţară. „Avem informaţii că PSD a întocmit liste cu oamenii plecaţi din ţară, liste pe care le-a trimis la cele patru secţii nou create în zonele turistice, pentru a fi copiate pe listele suplimentare şi pentru a fi introduse voturi în urne în numele acestor persoane. Am aflat că o astfel de listă cu 400 de nume a fost deja trimisă la secţia din Beliş", a afirmat Buda.

El a ameninţat că, în ciuda boicotului, PDL Cluj va supraveghea extrem de atent desfăşurarea referendumului. „PDL Cluj va avea 3.000 de oameni care vor supraveghea întreaga zi secţiile de vot din tot judeţul, cu aparate de fotografiat, cu camere video. Vrem să vedem exact câţi oameni se prezintă la vot. În plus, vom obţine în timp real copii după listele suplimentare şi în cazul fiecărui nume de pe acele liste vom verifica dacă persoana respectivă nu a votat cumva şi la secţia la care este arondat. Vom face verificări încrucişate, pentru a bloca orice tentativă de fraudă, pentru că ştim că USL pregăteşte o fraudare masivă a votului la referendum. Vrem ca în judeţul Cluj să avem un referendum perfect organizat, corect, deasupra oricărei suspiciuni de fraudă", a declarat Buda.

‘Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, respinge toate acuzaţiile. „Declaraţiile celor din PDL fac parte din categoria «Hoţul strigă: Hoţii!». Prin astfel de minciuni vor să ascundă adevărul despre capacele de toaletă ale doamnei Udrea, despre flota României, vor să acopere laşitatea şi lipsa lor de responsabilitate civică, vor să acopere boicotul referendumului", a replicat Lăpuşan.

Duminică va avea loc cel de-al doilea referendum pentru demiterea preşedintelui, din istoria României. La fel ca acum cinci ani, subiectul referendumului este acelaşi Traian Băsescu. În 2007 prezenţa la vot a fost puţin peste 40%, referendumul fiind invalidat din acest motiv, totuşi, Băsescu a strâns peste 70% voturi în favoarea sa. De această dată, cel puţin în privinţa rezultatului votului este de aşteptat ca rezultatul să fie diametral opus, mai ales în condiţiile în care PDL a cerut susţinătorilor lui Băsescu să nu iasă la vot. În aceste condiţii, USL a fost nevoit să-şi schimbe radical campania electorală, renunţând să mai încerce să convingă oamenii să voteze pentru demiterea lui Băsescu, încercând, în schimb, să-i convingă să iasă la vot. Amintim că alegătorii saunt chemaţi la urne duminică să răspundă cu DA sau NU la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?". Secţiile de vot vor fi deschise între orele 7-23, iar votul va putea fi exprimat la orice secţie de vot amenajată în ţară sau în străinătate.

"I-ai funcţia!"

Începută într-o apatie cvasi-generală, campania electorală pentru referendum s-a animat şi tensionat chiar spre final, mai cu seamă odată cu răzgândirea şi întoarcerea cu 180 de grade a preşedintelui suspendat, care, peste noapte, a renunţat la mesajele prin care îşi chema susţinătorii la urne, cerându-le să nu se prezinte la vot. Nu au lipsit, însă, nici unele momente amuzante, cum au fost afişele agramate care au împânzit Bucureştiul cu textul „Ţi-a luat banii! Tu i-ai funcţia! Demite-l!". În ultima zi de campanie electorală au apărut la Cluj şi aşa-zişii „fluturaşi otrăviţi". Au fost distribuite fly-ere cu poza lui Traian Băsescu în mână cu celebra torţă pe care a aprins-o la Cluj şi textul „Apără democraţia pe 29 iulie. Vino la referendum".

 

Comenteaza