Liderii clujeni ai USL şi PDL interpretează diferit rezultatul referendumului din judetul Cluj VIDEO

Liderii clujeni ai USL şi PDL interpretează diferit rezultatul referendumului din judetul Cluj VIDEO
Susţinătorii lui Traian Băsescu calculează că USL ar fi pierdut din susţinerea pe care a avut-o la alegerile locale, în timp ce adversarii lor spun că cele două scrutinuri nu pot fi comparate.

Vicepreşedintele PDL, Alin Tişe, susţine că rezultatul pe judeţul Cluj în ceea ce priveşte prezenţa la vot arată scăderea votului politic pentru USL.

În replică, vicepreşedintele PSD Cluj, Aurelia cristea, spune că cele două voturi, pentru locale şi pentru referendum nu pot fi comparate

 

La Cluj, prezenţa la vot a fost de peste 34%, în vreme ce 82 la sută dintre alegători s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

 

Comenteaza