PDL îşi lansează noul vehicul electoral
- Scris de Valentin Malaescu
- 28 Aug 2012, 22:47
- Politica
- Ascultă știrea

După ce, la alegerile locale, multe organizaţii au dat portocaliul pe verde, unele renunţând inclusiv la sigla şi numele partidului, pentru alegerile parlamentare, PDL, în întregul său, e gata să-şi „schimbe părul". Cele cinci formaţiuni şi ONG-uri care l-au sprijinit pe Traian Băsescu la referendum vor lansa astăzi o nouă alianţă electorală.
PDL, PNŢCD, Partidul Noua Republică (PNR), Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta (ICCD) şi Fundaţia Creştin-Democrată (FCD) îşi vor lansa astăzi public noua alianţă electorală, al cărei slogan ar putea fi „Sus Inima", formulă pe care fundaţia lui Teodor Baconschi a înregistrat-o deja la OSIM. În privinţa siglei aceasta ar putea fi „împrumutată" de la PPE, o inimă în culorile alb şi albastru. Marea necunoscută o reprezintă, deocamdată, numele noi structuri politice. Astăzi va fi lansat, practic, manifestul noii formaţiuni, intitulat „Români, sus inima! România are viitor", urmând ca, până la jumătatea lunii septembrie, potrivit liderului PDL Vasile Blaga, citat de Mediafax, alianţa electorală să fie înscrisă la tribunal. Acelaşi termen şi l-a acordat şi Mihai Răzvan Ungureanu pentru înregistrarea ICCD în registrul partidelor politice. Noua structură ar urma să aibă „o conducere colegială", potrivit aceluiaşi Blaga, precum şi o comisie de etică având-o la cârmă pe Monica Macovei. Europarlamentarul PDL a afirmat că rolul acestei comisii va fi de a filtra toţi candidaţii alianţei din punct de vedere al integrităţii şi competenţei, după criteriile lansate de Coaliţia pentru un Parlament Curat.
Nici nu s-a lansat încă noua alianţă şi deja au apărut primele tensiuni interne. „Politicienii compromişi trebuie să se retragă. Un pas în spate începe cu tăcerea voluntară. Iar pentru ca d-na Udrea să nu aibă dificultăţi în interpretarea acestui enunţ simplu, precizăm că ne referim şi la dânsa", a scris preşedintele PNR, Mihai Neamţu, pe blog. „Există oameni care nu au demonstrat încă nimic, dar, de la adăpostul tinereţii şi lipsei de experienţă politică, spun deja cine merită şi cine nu merită să facă parte din «dreapta biruitoare»", a venit replica fostului controversat ministru, pe blogul propriu.
Vicepreşedintele FCD, Adrian Papahagi, a definit noua structură drept „o platformă al cărei centru dur va deveni alianţă electorală, care va rămâne deschisă tuturor forţelor care se simt de dreapta". El a respins ideea că noua alianţă va avea rol de refaţadizare a PDL-ului. „Nici vorbă, de altfel PDL îşi va păstra propriul brand în interiorul alianţei. Aici vor intra forţe politice noi, energii noi. Nu e o rebranduire a PDL-ului, ei vor trebui să-şi asume trecutul, guvernarea. Va fi o structură în care toţi vor avea ceva de spus. Piatra angulară a noii construcţii va fi comisia de etică a Monicăi Macovei, iar aceasta va oferi suficiente garanţii că vom realiza o primenire reală a clasei politice", a afirmat Papahagi.
În opinia sa, primenirea nu va fi împiedicată de conflictele gen Neamţu-Udrea. „Mihai Neamţu e preşedintele unui partid tânăr, cu un program de reforme radicale şi e firesc să existe diferenţe de cultură, de viziune, dar mai importantă decât persoanele e construcţia. Aici nu va fi o luptă între «lupii tineri» şi vechea gardă. Lupul e un animal de pradă, noi nu vrem să omorâm oile nimănui. Candidaţii vor fi stabiliţi în alianţă şi, cu siguraţă, unii nu se vor mai regăsi pe liste, vor fi nemulţumiri, unii vor trebui să-şi deconteze acţiunile din trecut, eşecurile, dar nu vreau să personalizez", a afirmat Papahagi. El a precizat că, atât pentru numele noii structuri politice, cât şi pentru slogan există mai multe variante, care, în acest moment, sunt verificate în focus-grupuri. „99%, însă, sigla va fi inima PPE", a precizat Papahagi. El a admis că are putea fi candidatul noii alianţe în colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor. „Va fi o discuţie în alianţă, e prematur de spus că s-a bătut în cuie, dar, sigur, sunt clujean, locuiesc în Mănăştur, aşa că de ce nu?", a spus Papahagi.
Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, recunoaşte că noua structură va avea de luptat cu un adversar puternic. „Noua structură va fi o cogaulare a forţelor de dreapta, absolut necesară în acest moment când avem de-a face cu o stângă destul de puternică. Chiar dacă PNL se revendică de dreapta, guvernul din care face parte e de stânga. Cred că cetăţenii trebuie să aibă o alternativă. Românii au avantajul că au văzut ce înseamnă un guvern de stânga, cum e cel al lui Victor Ponta şi un guvern de dreapta, cum a fost cel condus de Emil Boc şi pot decela, în cunoştinţă de cauză, ce-şi doresc"; a explicat Buda.
La rândul său a respins ideea că PDL ar încerca să se refaţadizeze. „Sigur, gurile rele pot face orice afirmaţie. Noua formaţiune va fi o alianţă formată din ai mulţi actori de pe partea dreaptă a eşichierului politic. Faptul că PDL e un partid puternic, poate face să se spună că ar încerca să se refaţadizeze, dar cei care susţin acest lucru sunt lipsiţi de orice logică", a spus Buda. În viziunea sa, conflictul dintre Neamţu şi Udrea este unul pur doctrinar. „Faptul că unii şi alţii avem puncte de vedere diferite în privinţa dreptei nu înseamnă că nu putem coexista. Libertatea de opinie garantează succesul unei structuri. Orice structură are nevoie atât de experienţă, cât şi de oameni noi", a afirmat Buda.