Hărdău abandonează, dar îl mai “faultează” o dată pe Papahagi

Hărdău abandonează, dar îl mai “faultează” o dată pe Papahagi
Ceea ce anunţase, în urmă cu câteva zile, în exclusivitate în ZIUA de CLUJ, senatorul PDL Mihail Hărdău (foto), a confirmat ieri, public, prin intermediul unui comunicat de presă. Fostul ministru nu va mai candida la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Dar sfătuieşte PDL să nu accepte, în colegiul 1 deputaţi candidaţi cu „buletin de Mănăştur”, dar fără carnet de partid.

„Nu am intenţia, nu doresc şi nu mi-am depus dosarul de candidat pentru niciun colegiu parlamentar la alegerile parlamentare din 2012", a anunţat Hărdău. Menţionăm că, în ciuda deciziei PDL, potrivit căreia parlamentarii în funcţie îşi păstrează colegiile, Hărdău a fost obligat să renunţe la colegiul senatorial numărul 1, al cărui titular era, în favoarea lui Alin Tişe, cu care a fost multă vreme într-un conflict acut şi public. Potrivit surselor din partid, acceptând să „retrogradeze" la statutul de deputat, Hărdău a optat pentru colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor. Numai că şi aici l-a lovit ghinionul. S-a întâmplat ca în acelaşi colegiu să domicilieze şi să-şi dorească să candideze şi vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate, Adrian Papahagi, cel care a fost în permanenţă pe scenă lângă Traian Băsescu în campania de la referendum.

Apariţia unui „paraşutat" de la centru, chiar clujean fiind, l-a determinat pe Hărdău să reacţioneze vehement şi să ameninţe chiar cu părăsirea partidului şi cu o candidatură în acelaşi colegiu din partea altei formaţiuni politice. Chiar au existat discuţii, recunoscute de ambele părţi, cu liberalii, nefinalizate, însă, cu vreo înţelegere. Cel impus, conform unor voci din PDL, chiar de la Cotroceni, pare, însă, să fi câştigat, iar Hărdău a renunţat la luptă, nu înainte, însă, de a-şi sfătui colegii de partid să respingă candidatura lui Papahagi. „Îmi menţin punctul de vedere că pe colegiul 1 Cluj-Napoca de la Camera Deputaţilor este normal să candideze un membru al PDL, care a participat şi contribuit în ultimii 10 ani la construcţia organizaţiei municipale şi judeţene din Cluj. Apreciez că interesele cetăţenilor din colegiul 1 Cluj-Napoca de la Camera Deputaţilor pot fi reprezentate cel mai bine în competiţia alegerilor de către un candidat PDL, care a demonstrat implicare şi dedicare totală permanentă în viaţa publică şi politică locală. Buletinul de Mănăştur în sine nu conferă acest statut", a afirmat Hărdău.

 

Comenteaza