30 de ani de la Revoluție | Iohannis: "Justiţia trebuie să stabilească adevărul şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţi"

30 de ani de la Revoluție | Iohannis: "Justiţia trebuie să stabilească adevărul şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţi"
| Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni, în Parlament, că s-a "întârziat nepermis de mult" aflarea adevărului despre Revoluţia din 1989 şi a subliniat că Justiţia trebuie să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi.

"După 1990, au existat diferite iniţiative prin care a fost onorată memoria celor care şi-au dat viaţa în Decembrie 1989. S-au denumit străzi, s-au construit monumente de for public, s-au organizat evenimente de comemorare. Cu un singur lucru am rămas însă datori - nu am aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în timpul revoltei anticomuniste din 1989. Jertfa şi sacrificiul românilor care au stat, cu piepturile goale, în faţa gloanţelor, a tancurilor şi a celor mai îngrozitoare forme de tortură nu pot rămâne fără răspunsurile la întrebările fundamentale care vizează Revoluţia. Statul român a întârziat nepermis de mult aflarea adevărului, iar aceasta este o piatră de încercare pentru Justiţia română. Aflarea adevărului reprezintă o necesitate pentru victime şi urmaşii lor, pentru români, pentru viitorul nostru comun. O democraţie veritabilă este construită pe bazele adevărului şi ale dreptăţii, iar această restanţă majoră a Justiţiei române reprezintă o fantomă care ne va urmări pe toţi multă vreme de acum încolo. Aşadar, Justiţia trebuie să stabilească adevărul şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi!", a spus şeful statului, la şedinţa solemnă a Parlamentului consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţie.

El a subliniat că România, "o ţară construită pe sacrificiul eroilor şi al martirilor români, care a îmbrăţişat valorile statului de drept, o ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, care a ales calea democraţiei liberale, nu poate fi indiferentă la crimele şi abuzurile comise de regimul comunist în Decembrie 1989".

"Se împlinesc, astăzi, 30 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989, 30 de ani de la momentul în care s-a vărsat sânge în numele libertăţii şi al democraţiei. În acele zile, românii au strigat în stradă cu toată puterea 'Jos comunismul'. Sacrificiul românilor din acele momente, definitoriu pentru devenirea ulterioară a României, ne-a adus libertatea şi a făcut posibilă existenţa de astăzi ca cetăţeni ai unui stat democratic în care demnitatea persoanei, drepturile şi libertăţile omului, dreptatea şi pluralismul sunt valori supreme. Se cuvine să marcăm cu pietate şi recunoştinţă momentul fondator al democraţiei româneşti. Avem datoria, mai presus de toate, să onorăm jertfa supremă a eroilor şi martirilor care şi-au dat viaţa în Decembrie 1989", a afirmat Iohannis.

Potrivit şefului statului, cei 45 de ani de dictatură comunistă au "rupt abrupt firul alianţei fireşti cu familia europeană" şi au îndepărtat România de valorile şi principiile europene.

"Această epocă din istoria noastră a fost marcată de un profund dispreţ faţă de lege, de îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de frică şi teroare, de lipsuri şi de foarte multe umilinţe. Regimul comunist s-a instalat prin forţă împotriva liberei voinţe a românilor, iar prăbuşirea acestuia a urmat acelaşi tipar, prin crime, abuzuri şi călcarea în picioare a legii", a spus şeful statului.

Iohannis a arătat că, pe baza unor probe incontestabile, istoricii şi specialiştii în istoria recentă au concluzionat că regimul comunist a fost ''ilegitim şi criminal'', iar românii au suferit consecinţele unei dictaturi staliniste, care a anihilat pluralismul politic, a distrus ordinea constituţională tradiţională, a reprimat elitele, i-a persecutat şi aruncat în temniţe şi lagăre pe opozanţi, indiferent de culoarea politică, de gen, de rasă, de apartenenţă etnică sau convingere religioasă.

"În anii dictaturii, represiunea regimului împotriva propriului popor a atins cote paroxistice, iar fenomenul de exterminare socială a atins toate categoriile sociale. Comunismul a distrus patrimoniul istoric şi cultural, a introdus cenzura şi controlul informativ şi a generalizat teroarea poliţienească", a mai spus Iohannis.

El a menţionat că Revoluţia a pus capăt acestui lung şir de "monstruozităţi", însă cu un "preţ imens", în contextul în care peste 1.100 de oameni au murit, iar peste 3.000 de persoane ''au fost schilodite pentru totdeauna''.

"În zilele sângeroase ale lui Decembrie 1989, autorităţile statului, care ar fi trebuit să-i apere pe români, s-au transformat în călăi, încălcând flagrant drepturile omului. Instituţiile represive ale regimului, în frunte cu Securitatea lui Ceauşescu, au reprimat manifestanţii paşnici, i-au privat de libertate în mod ilegal, i-au torturat şi au profanat cadavre", a mai declarat Iohannis.

Comenteaza