4 ani de război la granița României. Cel mai lung front de după al Doilea Război Mondial din Europa - de la Munții Carpați până la Marea Neagră

4 ani de război la granița României. Cel mai lung front de după al Doilea Război Mondial din Europa - de la Munții Carpați până la Marea Neagră
| Foto: Cadavre aliniate in Bucha pentru a fi identificate, Foto: Ronaldo Schemidt / AFP / Profimedia Images

Pe 24 februarie 2026 se împlinesc patru ani de la declanșarea, de către Federația Rusă, a războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Războiul din Ucraina este unul dintre cele mai lungi războaie din istoria Rusiei, comparabil ca lungime cu Primul și al Doilea Război Mondial, a declarat, pentru AGERPRES, profesorul Ioan Stanomir.

''Este vorba de cel mai lung front de după al Doilea Război Mondial din Europa - de la Munții Carpați până la Marea Neagră. (...) un conflict înghețat purtat pe o asemenea distanță nu este întru totul înghețat pentru că înghite resurse uriașe și pierderile umane ale Rusiei sunt copleșitoare'', a explicat profesorul Stanomir, într-o declarație în contextul marcării a patru ani de la începutul agresiunii Federației Ruse în Ucraina.

Războiul din Ucraina, a precizat profesorul Ioan Stanomir, a dus la înarmarea țărilor europene. ''Toate națiunile europene, inclusiv cele care sunt ostile Ucrainei, fac efortul de a se înarma”, a mai spus profesorul Stanomir. 

Rusia a ocupat aproximativ 20% din teritoriul ucrainean de la anexarea ilegală a Crimeei în 2014, dar câştigurile sale după invazia din 24 februarie 2022 au fost lente. Conform unor estimări, aproape 2 milioane de soldaţi au murit, au fost răniţi sau sunt daţi dispăruţi de ambele părţi în cel mai devastator conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, conform News.ro. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .