A început vânătoarea de voturi în PNL Cluj

A început vânătoarea de voturi în PNL Cluj
Cei trei potenţiali candidaţi la şefia liberalilor clujeni au început să-şi verifice bazinul de susţinători din filială. Până la alegeri mai sunt trei luni.

Cel mai longeviv lider politic local, senatorul Marius Nicoară, şi-ar putea trăi ultimele trei luni în fruntea liberalilor clujeni. După trei mandate de preşedinte al PNL Cluj, Nicoară vorbeşte despre uzură, dar nu exclude o nouă candidatură. Nu mai e de mult o noutate că scaunul său e râvnit de şeful judeţului, Horea Uioreanu, dar o candidatură surpriză i-ar putea aparţine consilierului judeţean Mihai Szeplekan, care pare mai încrezător decât primii doi la un loc.

Marius Nicoară pare tentat să renunţe, dar dă de înţeles că ar putea intra, totuşi, în luptă, la presiunea colegilor săi. „N-am luat încă o decizie, sincer încă nu m-am gândit. Am avut extrem de multe discuţii şi mi-e foarte greu să iau o decizie, a apărut şi o uzură. În istoria PNL Cluj, am reuşit să duc organizaţia cel mai sus, am obţinut cele mai bune rezultate şi mulţi primari, comunitatea oamenilor de afaceri îmi cer să continui pe această linie. Pe de altă parte, cum spuneam, după 11-12 ani se simte o uzură. Nu ştiu, deocamdată ce decizie voi lua", a declarat Nicoară. El a precizat că data alegerilor, 14 septembrie, a fost aprobată de forul central de conducere al partidului.

Privit de mulţi liberali - şi de multă vreme - drept succesorul lui Nicoară, Horea Uioreanu, spune că săptămâna viitoare va avea întâlnirile decisive cu membrii organizaţiei. „N-am luat încă o decizie, dar, cum am mai spus, dacă voi constata că am susţinere în organizaţie, voi candida. Trebuie să am, mai întâi, o întâlnire cu primarii, cu activul organizaţiei şi în primul rând cu Marius Nicoară. Această întâlnire vreau s-o am săptămâna viitoare şi, în funcţie de discuţiile pe care le voi avea cu colegii de partid, voi lua o decizie", a spus Uioreanu.

Tot de susţinerea pe care o va găsi în organizaţie îşi leagă şi Mihai Szeplekan eventuala candidatură, pe care o priveşte, însă, cu extrem de mult optimism. „Dacă oamenii mi-o vor cere, sigur că voi candida, dar, conform statutului, nu-mi voi anunţa candidatura decât cu 48 de ore înainte de alegeri, adică în 12 septembrie. Dar, dacă voi candida, voi avea o campanie frumoasă, nu dură la adresa celorlalţi candidaţi, pentru că ar trebui să avem o campanie decentă, pentru că lumea nu aşteaptă scandal şi nu-i cu supărare, indiferent cine va câştiga. Nu ştiu încă dacă voi candida, dar, dacă voi candida, sunt convins că voi câştiga", a afirmat Szeplekan.

El afirmă, însă, că Nicoară şi Uioreanu ar trebui să-i facă loc. „Nu vreau să iau locul nimănui, vreau doar să urc mai sus în ierarhia partidului. Marius Nicoară a făcut lucruri foarte bune pentru partid, dar, după 12 ani, nu mai ai chef şi dorinţă să mai faci bine pentru partid. Horea Uioreanu munceşte mult prea mult în consiliul judeţean ca să mai aibă timp să se ocupe şi de partid. Foarte greu îşi găseşte vreme să discute cu câte un primar, darămite cu un simplu membru de la talpa partidului. La vârstele domniilor lor ar trebui să înţeleagă că ar trebui să promoveze tinerii. Horea Uioreanu va rămâne în continuare la consiliul judeţean, Marius Nicoară va continua în parlament. Oricum, funcţia de preşedinte e una mai mult organizatorică. N-am nimic cu dânşii şi nimeni n-are nimic cu funcţiile lor administrative, pe care şi le vor păstra. În tot cazul, dacă nu voi candida, nu voi susţine pe nimeni. Am ajuns la o vârstă şi la o valoare politică la care, dacă e să susţin pe cineva, mă susţin pe mine, în rest nu mă interesează", a conchis Szeplekan.

Comenteaza