ALDE trădează PSD-ul și face alianță cu Ponta

ALDE trădează PSD-ul și face alianță cu Ponta
| Foto: Facebook/Calin Popescu Tariceanu

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, miercuri, că formaţiunea sa şi Pro România, condusă de Victor Ponta, au decis să colaboreze ca o alianţă politică, urmând să aibă grupuri parlamentare comune.

"Discuţii fructuoase în această dimineaţă cu liderul Pro România, Victor Ponta: am hotărât o viitoare colaborare sub forma unei Alianţe politice! ALDE şi Pro România vor avea grupuri parlamentare comune şi, astfel, vom fi a treia forţă politică parlamentară, după PSD şi PNL. În perioada imediat următoare, grupurile de lucru ale celor două partide se vor întâlni pentru a stabili proiectul politic al Alianţei şi protocolul de colaborare", a scris, miercuri, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Totodată, preşedintele Pro România, Victor Ponta, a precizat, miercuri că, în urma discuţiilor cu ALDE, că nu s-au "luat decizii - dar am discutat şi progresat'' în direcţia participării la un proiect comun între cele două formaţiuni politice.

"Pe 22 iulie am spus 'dacă ALDE iese de la guvernare, suntem dispuşi să discutăm un proiect politic comun!'. Azi am progresat foarte mult în acest sens! Nu am luat decizii - dar am discutat şi progresat! Când mai mulţi oameni se aşază la masă cu intenţii bune - sunt şanse mai mari de succes. Este o nevoie de o uriaşă schimbare a modului de guvernare a ţării / un 'reset' total al administraţiei publice şi al direcţiei economice. Trebuie să găsim soluţii şi oameni capabili să le aplice. Noi suntem Pro România şi ţinem cu România!", a scris Victor Ponta pe Facebook.

 

Comenteaza