ALEGERI LA CLUJ: A votat primul candidat pentru Europa. A purtat o IE

ALEGERI LA CLUJ: A votat primul candidat pentru Europa. A purtat o IE
Unul dintre candidaţii pentru Europa s-a prezentat la urne încă de la primele ore ale dimineţii.

ALEGERI LA CLUJ. Europarlamentarul Corina Creţu, prima pe lista de candidaţi a Alianţei PSD-UNPR-PC, a votat în jurul orei 08.30 la o secţie de votare din Gruia. Ea a fost însoţită de soţul ei, Ovidiu Rogoz, de ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea, de vicepreşedintele PSD Ioan Rus şi de lideri ai PSD Cluj.

"Îmi face mare plăcere să votez la Cluj, aici iîn Ardeal. Votăm în primul rând penru o Românie puternică într-o Europă puternica, o Europă care sa fie mai aproape de nevoile cetăţenilor, care să depăşească perioada asta de austeritate care a produs atâta suferinţă, o Europa în care deciziile cele mai importante să fie legate de creşterea economică, de crearea de noi locuri de muncă, combaterea sărăciei, a şomajului. Este foarte important ca lumea să înţeleagă ca noi în Parlamentul European votăm mai mult de 70% din legile care se aplică în România, iar cetăţenii români decid atsăzi cine sunt cei care vor ocupa cele 32 de locuri în PE, a afirmat europarlamentarul.

Corina Creţu a îmbrăcat o IE, special pentru această ocazie.

Comenteaza