Alegeri parlamentare în Ungaria | Viktor Orban: Viitorul ţării este în joc

Alegeri parlamentare în Ungaria | Viktor Orban: Viitorul ţării este în joc

Prezenţa la vot în cadrul alegerilor parlamentare din Ungaria este de 29,93% până la ora 11, a anunţat duminică Biroul Electoral Naţional de la Budapesta, relatează agenţia MTI.

Prin urmare, aproximativ 2,4 milioane de cetăţeni ungari şi-au exprimat opţiunea politică. La alegerile parlamentare din 2014, participarea la vot a fost de 61,73% (23,23% la ora 11).

Votarea la nivel naţional se desfăşoară în intervalul orar 07:00-19:00.

Institutul Nezopont a proiectat o prezenţă la urne de aproximativ 65% şi o victorie pentru alianţa de guvernământ Fidesz - Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP), cu 43% dintre voturi.

Procesul de votare s-a încheiat deja la ambasadele şi birourile consulare ale Ungariei din SUA şi Canada. Cetăţenii ungari şi-au exprimat opţiunile de vot la Washington, New York, Chicago, San Francisco, Los Angeles, Ottawa şi Toronto.

În Statele Unite, 80-85% dintre cei 2.357 de votanţi înregistraţi s-au prezentat la urne. În Canada, au fost înregistrate 531 de persoane cu drept de vot şi s-au prezentat 450 dintre acestea.

Votarea s-a desfăşurat fără incidente, cu excepţia unei plângeri la ambasada din Washington, unde numele unui alegător nu se regăsea pe liste, deşi acesta se înregistrase din timp.

Alegerile parlamentare din Ungaria au loc duminică, iar peste 8,2 milioane de cetăţeni ungari sunt aşteptaţi să participe la scrutin şi să aleagă dintre cele şapte partide şi alianţe, relatează agenţia MTI.

Şeful Biroului Electoral Naţional, Ilona Palffy, a anunţat că numărul cel mai mic de candidaţi, patru, se înregistrează în capitala Budapesta, iar o circumscripţie din judeţul Nograd are cel mai mare număr de candidaţi înscrişi, 32.

Numărul total de candidaţi la nivel naţional este de 1.555, dar situaţia s-ar putea modifica după ce mai mulţi candidaţi din partea formaţiunilor de opoziţie se vor retrage pentru a-i ajuta pe cei care vor fi mai bine plasaţi pentru a câştiga.

8.253.954 de cetăţeni ungari sunt înscrişi pe listele electorale. 7.875.505 de votanţi sunt înscrişi pe teritoriul Ungariei, iar dintre aceştia peste 200.000 s-au înscris pentru a vota în altă circumscripţie decât cea de domiciliu.

58.310 maghiari pot vota la cele 118 ambasade şi birouri consulare ale Ungariei din alte ţări, iar 378.449 de cetăţeni ungari din diaspora au posibilitatea să-şi exprime votul electronic.

Au fost întocmite liste separate de vot pentru minorităţile etnice, iar 59.445 de persoane sunt eligibile, majoritatea etnici germani (33.168). Minorităţile etnice votează pentru candidaţi individuali şi pe lista minorităţilor lor, nu pe lista unuia dintre partidele politice.

Conform prevederilor noii legi electorale, adoptate în luna decembrie 2011, Adunarea Naţională ungară este compusă din 199 de membri (106 mandate individuale şi 93 pe listă), aceştia fiind aleşi direct prin vot universal, pentru patru ani. Pragul electoral este de 5%, fiind ridicat la 10% pentru coaliţiile din două partide şi la 15% pentru coaliţiile din trei sau mai multe partide.

Sesiunea inaugurală a actualului Parlament ungar a avut loc la 6 mai 2014, Preşedintele Adunării Naţionale ungare, Laszlo Kover, fiind ales pentru un nou mandat în această funcţie, pe care o deţinea din 6 august 2010.

Alianţa de guvernământ Fidesz - Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) va câştiga alegerile generale de duminică, cu 43% dintre voturi, obţinând între 112 şi 123 de locuri în Parlament, potrivit unei analize pre-electorale a Institutului Nezopont.

Partidul naţionalistul radical Jobbik este creditat cu şansa a doua şi cu 22% dintre voturi, urmat de alianţa Partidul Socialist - Parbeszed Magyarorszagert (Dialog pentru Ungaria) cu 11%, iar Coaliţia Democratică (DK) şi LMP ar trebui să obţină câte 8% dintre voturi. Mişcarea Momentum, partidul satiric "Câinele cu două cozi" şi formaţiunea Egyutt sunt creditate cu 3%, 2%, respectiv 1% dintre voturi.

Institutul Nezopont a proiectat o prezenţă la urne de aproximativ 65%. 

Aproximativ 50% dintre alegătorii ungari îl susţin pe actualul premier Viktor Orban, liderul formaţiunii Fidesz, pentru un nou mandat, potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Nezopont. Candidatul alianţei de opoziţie Partidul Socialist - Parbeszed Magyarorszagert (Dialog pentru Ungaria), Gergely Karacsony, beneficiază de o susţinere de 13%.

Liderul formaţiunii LMP ("Politica Poate Fi şi Altfel"), Bernadett Szel, a fost aleasă de 8% dintre respondenţi pentru funcţia de premier. Preşedintele partidului naţionalist radical Jobbik, Gabor Vona, este susţinut de 7% dintre alegătorii consultaţi. Fostul premierul socialist Ferenc Gyurcsany, preşedintele partidului DK (Coaliţia Democratică), a primit o susţinere de 3%. Gabor Fodor (Partidul Liberal) şi Andras Fekete-Gyor (Mişcarea Momentum) au fost creditaţi cu 1% fiecare în cadrul sondajului.

Viktor Orban, după ce şi-a exprimat opţiunea de vot: Viitorul Ungariei este în joc

Premierul ungar Viktor Orban a declarat, duminică dimineaţă, faptul că viitorul Ungariei este miza alegerilor parlamentare, după ce şi-a exprimat opţiunea de vot în districtul 12 din Budapesta, relatează agenţia MTI.

"Nu alegem doar partide, un guvern şi un prim-ministru, ci votăm şi pentru un viitor. Această ţară şi-a susţinut mereu poziţia când a fost necesar, prin urmare putem avea încredere în acest popor şi voi accepta decizia lor", a spus Orban, după ce a votat alături de soţia lui, Aniko Levai.

Premierul Ungariei a precizat că a votat pentru partidul Fidesz, întrucât este "singura alegere sigură", adăugând că va continua să mobilizeze alegătorii pe durata acestei zile.

Întrebat despre relaţia dintre Ungaria şi Uniunea Europeană, Viktor Orban a răspuns că "guvernul reprezintă interesele Ungariei, pentru că ne iubim ţara şi luptăm pentru viitorul ei", adăugând că UE nu înseamnă doar Bruxelles, ci toate capitalele europene la un loc.

Viktor Orban, liderul formaţiunii de guvernământ Fidesz şi cea mai importantă figură politică a ţării, are şanse foarte mari să obţină un nou mandat în urma alegerilor parlamentare de duminică, bazându-se pe cea mai dură retorică anti-imigraţie din Europa.

Potrivit unui sondaj recent efectuat de Institutul Nezopont, aproximativ 50% dintre alegătorii ungari îl susţin pe Viktor Orban (54 de ani) pentru un nou mandat în fruntea guvernului de la Budapesta.

Primul mandat de premier a venit pentru Orban la vârsta de 35 de ani, după ce a câştigat alegerile din 1998. A pierdut apoi scrutinul din 2002, susţinând că i-au fost "furate" voturile. A revenit la putere în urma alegerilor legislative din 2010, în care Fidesz a obţinut peste două treimi dintre mandate.

În ultimii doi ani, Viktor Orban a adoptat o atitudine vehementă anti-imigraţie şi a acuzat Uniunea Europeană de interese ascunse şi de o înţelegere cu miliardarul americano-rus George Soros privind distribuirea imigranţilor în statele europene.

Comenteaza