Video Alin Tișe, despre intrarea la guvernare a celor de la AUR: „Vă dați seama ce ar fi în stare să facă dacă ar ajunge să decidă soarta noastră”

Alin Tișe, despre intrarea la guvernare a celor de la AUR: „Vă dați seama ce ar fi în stare să facă dacă ar ajunge să decidă soarta noastră”

Liderul forului administrativ județean clujean susține că, dacă actuala alianță de guvernare ar furniza rezultatele dorite, nu ar mai conta niciun alt partid de opoziție sau nicio altă alianță.

Președintele CJ CLUJ a fost întrebat, la ZIUA LIVE, ce îl îngrijorează mai tare: o alianță între USR, PMP și Forța Dreptei sau cei de la AUR, în perspectiva celor patru tururi de alegeri din 2024.

Nu, pe mine mă îngrijorează faptul că nu furnizăm încă oamenilor ceea ce se așteaptă de la noi ca această guvernare să fie una reușită. Dacă primarii și-ar încheia contractele pe programul «Anghel Saligny», dacă noi, județele, ne-am finaliza partea de apă, canal, infrastructură și multe altele, dacă toate aceste lucruri s-ar întâmpla, atunci ar fi o guvernare reușită.

Asta mă deranjează. În rest, partidele din opoziție, în mod evident, vor încerca să critice tot ce nu s-a reușit într-un mandat. Nimeni nu le poate face pe toate. Dacă noi am furniza rezultate palpabile, spun din experiența din județ, părerea mea este că nu ar mai conta nicio altă alianță a nimănui.

Pe mine mă preocupă mai degrabă să producă acest Guvern efecte pozitive. Cu rotativa care vine, fără, nu contează. Și despre asta se discută când ar putea avea loc. Este un protocol între cele două partide și lucrurile ar trebui să meargă firesc. Dacă un partid spune că nu poate schimba un ministru că nu mai găsește profesioniști, înseamnă că suntem pe un drum greșit.

Pentru credibilitatea partidelor trebuie să se întâmple așa cum s-a stabilit inițial. Pentru mine, dacă ai stabilit ceva, înseamnă că trebuie să mergi până la capăt. Niciun ministru nu este de neînlocuit. Nu poți condiționa o mișcare stabilită printr-un acord de o persoană. Nu există așa ceva”, a declarat, la ZIUA LIVE, Alin Tișe.

Potrivit liderului CJ Cluj, dacă guvernarea nu va fi reușită, atunci partidele din opoziție se vor gândi să ia puterea.

„Cei de la AUR să ia puterea așa cum au făcut într-o vreme cei de la PPD și s-au făcut de râs. USR la fel. Vedeți ce fel de oameni promovează cei de la AUR și vă dați seama ce ar fi în stare să facă dacă ar ajunge să decidă soarta noastră. E posibil să se facă astfel de alianțe și înțelegeri. Eu sper și îmi doresc ca această guvernare să fie o reușită, iar apoi soluția de viitor va veni de la sine”, a adăugat Tișe.

loading...
Comenteaza