Alin Tișe, ironie acidă la adresa unui „greu” din PNL: „AUR a devenit pro-european? Aștept telefonul lui Simion!”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:24
- Politica
- Ascultă știrea
Alin Tișe taxează dur încercarea unor membri PNL de a racola parlamentari AUR și lansează o rubrică ironică pe Facebook, după declarații controversate despre „schimbarea la față” a partidului condus de George Simion.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunță lansarea unei rubrici pe rețelele sociale intitulată sugestiv „Din puțulucul gândirii”, prin care taxează derapajele și contradicțiile din politică.
În prima „ediție” a rubricii șeful forului județean lansează un mesaj dur la adresa propriului partid, în contextul discuțiilor despre racolarea unor parlamentari din Alianța pentru Unirea Românilor. Tișe ironizează o declarație a unui lider PNL care a afirmat că AUR „și-a nuanțat pozițiile” și ar fi devenit pro-europeană.
„Ieri, am văzut declarația publică a unui greu, lider PNL:
“AUR și-a nuanțat pozițiile. E pro-european“
Am citit și recitit. Dar era pe bune…”, scrie Alin Tișe și continuă într-un ton ironic, sugerând absurdul situației:
„Doamne, cât m-am liniștit aflând asta de la un greu, lider PNL! Aștept telefonul domnului George Simion…”.
Postarea face trimitere la afirmațiile lui Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, care, în încercarea de a salva Guvernul Bolojan în contextul moțiunii de cenzură de săptămâna viitoare, a susținut joi, la un post tv, că AUR „și-a nuanțat pozițiile”, nu mai este un partid anti-european și că "susține parteneriatul strategic al României cu Statele Unite", întrucât liderul său, George Simion, a fost la Washington unde s-ar fi întâlnit cu președintele american Donald Trump.











