Alina Gorghiu şi-a depus mandatul de preşedinte al PNL

Alina Gorghiu şi-a depus mandatul de preşedinte al PNL
Președintele PNL, Alina Gorghiu, a anunţat luni că şi-a depus mandatul de la conducerea partidului, în urma procentului dezastruos la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. În partid se caută o formulă de interimat până la organizarea unui viitor congres, care ar trebui să aibă loc la începutul anului viitor, potrivit statutului, susţin surse ale partidului.

"Încă de ieri am avut discuții cu colegii, liderii din teritoriu, conducerea centrală și pentru mine nu există alt gest decât depunerea mandatului", a spus Gorghiu, într-o conferință de presă.

Alina Gorghiu ar urma să aibă luni seară o întâlnire cu filialele care au obţinut scoruri peste medie, urmând să găsească alături de preşedinţii acestora un lider care ar putea prelua conducerea interimară a partidului, a declarat surse din PNL.

Vor demisiona şi preşedinţii de organizaţii care au obţinut scoruri sub medie, dar şi secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, au precizat surse. 

PNL a obţinut doar 19,94% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 20% din voturile pentru Senat, spre deosebire de PSD care a obţinut 46,03%, respectiv 46,22%. PNL a fost învins de PSD inclusiv la Timiş, unde Alina Gorghiu a deschis lista pentru Senat.

Comenteaza