Alocațiile copiilor, în stand-by. Ce spune Ludovic Orban

Alocațiile copiilor, în stand-by. Ce spune Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a făcut declarații în legătură cu discuțiile purtate cu președintele Klaus Iohanis, vineri, despre majorarea alocațiilor.

Ludovic Orban a spus că, cel mai probabil, termenul de intrare în vigoare a dublării alocaţiilor pentru copii va fi amânat.

"Poziţia preşedintelui este firească. A spus că intenţia domniei sale este acea de a promulga legea. Noi suntem puşi într-o situaţie în care şi dacă am vrea nu am putea majora alocaţiile. Cel mai probabil, soluţia pe care vom merge este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie", a susţinut Orban, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a declarat joi că în prezent nu are de gând să refuze promulgarea legii care vizează majorarea alocaţiilor pentru copii şi că termenul pentru promulgare este 18 ianuarie.

Camera Deputaţilor a votat în decembrie 2019 iniţiativa legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza