Ambasadorul SUA în România, după dezvăluirile The Wall Street Journal referitoare faptul că Washingtonul ar fi fost implicat în demiterea guvernului Bolojan

Ambasadorul SUA în România, după dezvăluirile The Wall Street Journal referitoare faptul că Washingtonul ar fi fost implicat în demiterea guvernului Bolojan
| Foto: sursa - https://ro.usembassy.gov/ro/

Ambasadorul SUA în România a făcut unele declarații după dezvăluirile The Wall Street Journal referitoare la demiterea guvernului Bolojan. 

Scena politică din România se scaldă în ape tot mai tulburi, mai ales după ce potrivit dezvăluirilor The Wall Street Journal, care citează o sursă prezentă la discuții, ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că Washingtonul ar fi fost implicat în demiterea guvernului Bolojan.

Ambasadorul SUA în România, întrebat despre dezvăluirile The Wall Street Journal

Ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a vizitat luni, 28 septembrie, poligonul de instrucție Babadag pentru a observa pregătirile Regimentului 307 Infanterie Marină. Acesta a fost întrebat și despre dezvăluirile The Wall Street Journal referitoare la diplomata de la Atena care au tulburat și mai mult scena politică din România.

”Este o problemă pe care România trebuie să o rezolve singură”

„Pot spune că, încă de la începutul problemelor interne cu care s-a confruntat acest guvern, Statele Unite și-au exprimat deplina încredere în democrația din România și în capacitatea acesteia de a rezolva această situație, precum și celelalte provocări care vor apărea.

”Democrația poate fi complicată”

Este o problemă pe care România trebuie să o rezolve singură. Să nu uităm că democrația poate fi complicată. De fapt, uneori este concepută să fie așa. Dar, de departe, este cel mai bun sistem pe care îl avem”, a spus Darryl Nirenberg la Constanța citează digi24.ro. 

Guilfoyle: „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”

WSJ a relatat că ambasadoarea Kimberly Guilfoyle s-ar fi lăudat față de un ministru grec că poate dărâma guvernul oricărei țări, așa cum ar fi făcut-o în România. În martie, la o cină la Atena la care au participat oficiali greci și americani, Guilfoyle a intrat într-o dispută cu ministrul grec al Energiei, Stavros Papastavrou, în fața celorlalți oaspeți.

Referindu-se la prăbușirea iminentă a guvernului român, Guilfoyle a spus grupului: „Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”, potrivit unei persoane care a participat la cină și altora cărora li s-a povestit despre acest episod.

Conversația a devenit aprinsă, Papastavrou replicând că SUA nu pot înlocui guvernul Greciei, care a fost ales de popor. Avocatul lui Guilfoyle a contestat această descriere a schimbului de replici”, scrie Wall Street Journal. Avocatul lui Guilfoyle, care este o cunoscută susținătoare a președintelui și a familiei Trump, a contestat descrierea conversației făcute de publicația americană.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .