ANALIZĂ: PSD câştigă în premieră la Cluj, UDMR bate PDL şi PNL. Buda, europarlamentar la redistribuire

ANALIZĂ: PSD câştigă în premieră la Cluj, UDMR bate PDL şi PNL. Buda, europarlamentar la redistribuire
Până nici nu s-au dezmeticit foarte bine după şocul alegerilor, liderii locali ai partidelor proaspăt europarlamentare se felicită pentru victorii sau îşi caută scuze pentru eşecuri.

Spre deosebire de rezultatele naţionale, marea câştigătoare a alegerilor din Cluj poate fi considerată UDMR, care pare să fi devenit a doua forţă politică din judeţ şi din municipiul Cluj-Napoca. Marele perdant poate fi considerat PNL, care a căzut pe locul patru, fiind devansat inclusiv de PDL.

Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile şi în judeţul Cluj, dar cu un scor (24,96%) sensibil inferior celui obţinut la nivel naţional. Cu toate acestea, liderii locali ai PSD consideră că au repurtat un succes istoric, pe care şi-l asumă în totalitate, ca şi cum n-ar fi candidat în interiorul unei alianţe politice. "E un moment fericit şi foarte frumos pentru PSD Cluj, care a obţinut cele mai bune rezultate de după revoluţie, câştigând, în premieră, în judeţ şi în toate marile oraşe ale judeţului. Am avut cea mai bună listă de candidaţi, un program foarte bun pe care bineînţeles că îl vom pune în aplicare în perioada următoare şi ne-a ajutat foarte mult şi susţinerea pe care guvernul Ponta a dat-o celor mai importante proiecte ale Clujului", a declarat preşedintele PSD Cluj Remus Lăpuşan.

La doar 8,5 puncte procentuale de alianţa de stânga, cu 16,44% din voturile exprimate duminică, UDMR a devenit a doua forţă politică din judeţul Cluj, ceea ce îl face pe liderul local al Uniunii, deputatul Mate Andras Levente, să nu-şi ascundă bucuria. "Locul doi în judeţ după alianţa PSD-UNPR-PC e un rezultat foarte bun, care ne onorează. Ne bucurăm că alegătorii noştri ne sprijină în continuare şi au încredere în noi. Ca număr de voturi ne aşteptam la ceva mai multe, dar euroscepticismul este în creştere", a comentat Mate.

PDL a obţinut la Cluj un rezultat peste cel naţional, clasându-se, cu 16,14% pe locul trei în judeţ, după alianţa din jurul PSD şi UDMR, dar înaintea PNL şi a PMP. "Nu sunt rezultatele pe care le aşteptam, puteau fi mai bune, vedem ce măsuri vom lua în perioada următoare. Vreau să mulţumesc clujenilor care au avut în continuare încredere în noi", a declarat preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda. Dacă ultimele rezultate parţiale anunţate de Biroul Electoral Central nu vor suferi modificări semnificative la finele centralizării voturilor, Buda va obţine un mandat de europarlamentar în urma redistribuirii. El a refuzat să facă orice comentariu pe acest subiect până în momentul în care rezultatele vor fi definitive.

13,75% a obţinut PNL în judeţul Cluj, cu mai bine de un punct procentual sub rezultatul liberalilor la nivel naţional fiind depăşiţi în judeţ nu doar de alianţa de stânga, ci şi de UDMR şi PDL. "Rezultate proaste am avut în special pe urban, unde s-a dat un vot politic de sancţionare a politicii naţionale proaste, vot politic pe care nu l-am putut controla. Urmează să avem şedinţe să vedem ce vom face mai departe. Astăzi (ieri - n.red.) vom avea şedinţe înşirate aproape din oră în oră, va fi o zi extrem de fierbinte", a declarat Uioreanu.

Cu 6.57% din opţiunile exprimate duminică la urne, PMP Cluj ocupă ultimul loc, al cincilea, între formaţiunile politice care au atins pragul electoral, depăşind cu puţin rezultatul naţional al noului partid prezidenţial. "Categoric ne-au tras în jos comunele în care n-avem organizaţii, în marile oraşe, Cluj-Napoca, Turda, Câmpia-Turzii, am avut rezultate bune. Am avut secţii de votare şi organizaţii comunale în care am avut şi peste 20%, iar, dacă ţinem cont de ponderea UDMR în judeţ, practic am obţinut un rezultat cu mult peste media naţională a partidului. Dacă era o prezenţă mai mare la vot, aveam un rezultat mai bun. Mai avem mult de muncit, dar, pentru un partid aflat la început, fără experianţa de peste 20 de ani şi fără resursele altor partide, am obţinut un rezultat peste aşteptări", a spus liderul interimar al PMP Cluj, deputatul Adrian Gurzău.

Rezultate finale judeţul Cluj

PSD-UNPR-PC - 24,96%
UDMR - 16,44%
PDL - 16,14%
PNL - 13,75%
PMP - 6,57%
Mircea Diaconu - 6,27%

Rezultate finale municipiul Cluj-Napoca

PSD-UNPR-PC - 20,9%
UDMR - 18,26%
PDL - 16,04%
PNL - 9,45%
Mircea Diaconu - 9,44%
PMP - 7,62%

BOX 3

Rezultate parţiale naţionale (cu o secţie de votare lipsă)

PSD-UNPR-PC - 37,6%
PNL - 15%
PDL - 12,23%
Mircea Diaconu - 6,81%
UDMR - 6,3%
PMP - 6,21%

Simulare atribuire mandate conform rezultateloor parţiale

PSD-UNPR-PC - 15 mandate
PNL - 6 mandate
PDL - 5 mandate
UDMR - 3 mandate
PMP - 2 mandate
Mircea Diaconu - 1 mandat

 

Etichete
Comenteaza