Antonescu, salut şi atac dedicate lui Vasile Blaga

Antonescu, salut şi atac dedicate lui Vasile Blaga
Crin Antonescu l-a salutat de la tribuna Parlamentului, în mod surprinzător, pe Vasile Blaga. A explicat de ce în discursul său.
Liderul PNL, Crin Antonescu, l-a salutat în mod special pe senatorul Vasile Blaga, de la tribuna Parlamentului, în timpul dezbaterilor pe moţiunea de cenzură. Explicaţia avea să vină curând. În discursul său, Antonescu i s-a adresat de mai multe ori direct lui Blaga. "Domnule Vasile Blaga, ce altceva este PDL decât o structură transpartinică, în care nu contează decât ca oamenii să răspundă nevoilor acestei organizaţii transpartinice în care v-aţi transformat. Domnule senator Vasile Blaga, aţi făcut depolitizarea cea mai cinică şi cea mai dură. Aţi dus pe cele mai înalte culmi feudalismul românesc. Aţi făcut reforma naşilor şi a finilor", a spus Antonescu.

Liderul liberal îi răspunde lui Blaga după ce acesta a declarat astăzi în lucrările privind moţiunea de cenzură că măsurile luate de Guvern, deşi dure, "trebuie continuate" pentru că "sunt bune".

Comenteaza