Antonescu şi Ponta vin mâine la Cluj. Vezi programul şefilor USL VIDEO

Antonescu şi Ponta vin mâine la Cluj. Vezi programul şefilor USL VIDEO
Liderii Uniunii Social Liberale (USL), Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL) şi Daniel Constantin (PC), vin mâine la Cluj.

Cei trei preşedinţi de partide analizează la Cluj strategia USL privind justiţia, la hotelul Napoca din centrul oraşului la ora 10, şi au programat o conferinţă de presă la ora 12.

Totodată, la ora 15 cei trei susţin un "angajament pentru România", la acelaşi hotel.

"Este un proiect politic care va fi prezentat prima dată în ţară la Cluj, e un mesaj de forţă pentru Transilvania", a spus purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Anamaria Danciu.

"Încercăm prin aceste acțiuni, în preajma Zilei Naționale, să transmitem mesajul că Uniunea Social-Liberală este unită. Opțiunile pe care noi, aproape acum un an le-am făcut, sunt categorice și ele se vor concretiza, de altfel, și printr-un angajament public pe care conducerile reunite ale celor trei partide din USL îl vor face la Cluj", a spus şi Victor Ponta.

Comenteaza