Ţara noastră prezintă toate condiţiile ca Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) să fie încheiat

Ţara noastră prezintă toate condiţiile ca Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) să fie încheiat
Declaraţia a fost făcută de Florin Iordache, Ministrul Justiţiei, în urma întâlnrii avute cu un oficial al Comisiei Europene.

"Am arătat că România, în parteneriat cu Comisia, a consolidat instituţii importante şi din punctul nostru de vedere, atâta timp cât toate aceste condiţionalităţi au fost îndeplinite, argumentele pe care noi le-am arătat sunt acelea că în perioada imediat următoare, acest mecanism care la început a fost folositor României şi ne-a ajutat pentru întărirea instituţiilor şi pentru o legislaţie coerentă au fost îndeplinite. În condiţiile în care toate aceste obiective au fost îndeplinite, pe care România le-a avut în faţă în 10 ani de activitate, le-am îndeplinit, în acest moment România prezintă toate condiţiile pentru ca acest mecanism în acest an să poată fi încheiat", a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la finalul întâlnirii cu secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou.

Comenteaza